Meniu principal

Situația românilor din Ucraina, discutată la Putna în cadrul colocviului „Credință. Cultură. Transmitere”

În perioada 22-25 august a.c., la Mănăstirea Putna s-a desfășurat colocviul „Credință. Cultură. Transmitere”, a treisprezecea ediție, închinat Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta. În cadrul acestui eveniment cultural-științific au fost analizate principale elemente ale unității naționale românești în cadrul concepției de transmitere, fiind abordată și situația românilor din Ucraina – informează Agenția BucPress din Cernăuți.

Au avut loc sesiuni de dezbateri, lansări de carte. Între invitați s-au numărat academicieni, cadre didactice universitare, cercetători, artiști plastici și oameni de cultură din București, Iași, Cluj, Chișinău, Cernăuți, Timișoara, Bălți, Piatra Neamț și Suceava.

Evenimentul a inclus: expoziție de fotografie „Satul bucovinean”, prezentare „Caietele de la Putna”, nr 12/2018, lansare de carte: „Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Contemporanii mei”. Portrete, Ed. Nicodim Caligraful, 2019 – Protosinghel Dosoftei Dijmărescu, Teodora Stanciu, volumul „Drama românilor din Regiunea Cernăuți. Masacre, deportări, foamete în 1940–1941, 1944–1947”, coord. acad. Alexandrina Cernov, Ed. Nicodim Caligraful, colecția „Destin bucovinean”; deplasare la Vicovul de Jos cu dezvelire busturi: Eugen Drăguțescu și Ion Vicoveanu, expoziție: pictură și grafică Eugen Drăguțescu, excursie la schitul Mănăstirii Putna din Sălaș. Colocviul a avut loc la Mănăstirea Putna cu binecuvântarea IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și a Arhimandrit Melchisedec Velnic, Starețul Mănăstirii Putna. Rectorul colocviului a fost Prof. univ. Lucia Cifor, prorector Universitatea „Al. I. Cuza”, fiind sprijinită de Teodora Stanciu, președinte interimar „Fundația Credință și Creație”, coorganizator al evenimentului cultural.

Mediul științific din nordul Bucovinei a fost reprezentat de acad. Alexandrina Cernov, redactor-șef al revistei de istorie și cultură „Glasul Bucovinei”, care a prezentat cartea „Drama românilor din Regiunea Cernăuți. Masacre, deportări, foamete în 1940–1941, 1944–1947” și comunicarea  „Societatea pentru cultura românească “Mihai Eminescu” – 30 de ani de luptă pentru păstrarea identității naționale (1989-2019)”; și de dr. Marin Gherman, președinte al Centrului Media BucPress din Cernăuți, care a prezentat studiul geopolitic „Potențialul de regenerare a comunităților românești din Ucraina”. De asemenea, la Putna a fost proiectat un fragment din documentarul BucPress TV „Limba noastră cea română”, care ilustrează drama actuală a românilor din Ucraina.

Participanți și teme de discuție: Sorin Lavric – „Transmitere. Delegare. Învestire”, Lucia Cifor – „Cum citim? Câteva reflecții”, acad. Ion Pop – „Transmiterea valorilor culturale – o temă cu variațiuni”, Eugen Munteanu – „Câteva reflecții pe marginea volumului „Creștinismul românesc” de Alexandru Niculescu”, George Bondor – „Despre sensul tradiției”, Marius Pandele – „Pe urmele înaintașilor: cărțile-album ale pictorului Paul Gherasim”, Mihai Șleahtițchi – „Transmiterea autentică. „Darul care trezește”, între mit și realitate”, Raluca Naclad – „Teatrul – a crea ocazia dialogului, care altfel nu ar avea loc”, Adrian G. Romila – „Absență, ruptură și discontinuitate: salvarea prin carte în cultura românească”, Maria Șleahtițchi – „Filologul și Profesorul Dumitru Irimia, azi: ce-a lăsat, ce ne transmite, cât putem prelua?”, Ala Sainenco – ”Ce mai rămâne din proverb în imaginarul lingvistic?”, Eugenia Bojoga – „Continuitate și discontinuitate în transmiterea patrimoniului cultural din Basarabia”, Alexandra Mihailciuc – „Batem fierul la conac! Memorie, prezent, viitor”, Gheorghiță Geană – „Spiru Haret și Simion Mehedinți. Exemplaritatea unei biruinți asupra politicianismului”, Protosinghel Hrisostom Ciuciu – „Transmitere ca moștenire duhovnicească”.

Agenția BucPress – www.bucpress.eu

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns