Meniu principal

În memoriam, Dumitru Grumăzescu

Oameni precum Dumitru Grumăzescu se nasc rar, iar atunci când nu mai sunt în viață, ne dăm dintr-o dată seama ce mult au contat pentru noi, ce pierdere imensă am suferit. Nici nu știu cum a trecut vremea, dar parcă era ca ieri, când glasul său unic, căldura zâmbetului său ne bucurau, ne aduceau acea stare de bine și de fericire, fie că ne întâlneam la Viena, fie la Iași, Astăzi, din păcate, eminescofilul bibliofil, omul de cultură Dumitru Grumăzescu a plecat la ceruri, s-a alăturat cetelor de îngeri, de unde ne privește cu îngăduință, întrebându-ne parcă: ce face Teiul lui Eminescu ? dar puiul său ? aveți grijă de el ? Cu aceste gânduri am poposit zilele acestea din nou în cetatea de cultură și civilizație a Moldovei – Iași, oraș al cărui cetățean de onoare am privilegiul de a fi. Am participat la acțiunea „Adoptă un tei”, inițiat de Ateneul Național din Iași, în parteneriat cu Asociația „Mihai Eminescu” din Viena, cu sprijinul Primăriei din Iași și Servicii Publice Iași. Astfel, în cursul zilei de Duminică, 17.11.2019, pe traseul Tătărași –Rond Agronomie au fost plantați 100 de tei. Unul dintre acești puieți de tei l-am adoptat cu dragoste infinită și am propus să fie numit ”Teiul Grumăzescu”, în amintirea acestui drag prieten și om deosebit.   Îți păstrăm, prieten drag, o amintire neștearsă, pentru tot ce ai făcut pentru Eminescu, pentru ieșeni, pentru românii din Viena. 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns