Meniu principal

De ce pleacă tinerii din România la studii în alte ţări şi de ce foarte mulţi dintre ei nu se mai întorc niciodată în ţară

Vor să aibă experienţă internaţională, să studieze după o programă şcolară diferită şi se pregătesc pentru o carieră în business, finanţe sau IT.

Preferă Marea Britanie, Italia sau Franţa şi caută cele mai bune opţiuni pentru finanţarea studiilor în altă ţară. O parte dintre ei se întorc, după absolvire, să aplice în România ce au învăţat, iar unii preferă să îşi construiască o carieră în străinătate. Care este profilul tinerilor care învaţă în universităţile de peste hotare?

Peste 8.000 de absolvenţi de liceu din România aleg anual să îşi înceapă studiile în străinătate, astfel că numărul celor care învaţă peste graniţele ţării a trecut de 37.000 în 2018, potrivit Grupului Educativa, organizaţie care oferă servicii de consiliere pentru admiterea la universităţi din străinătate prin serviciul Edmundo.

Spre comparaţie, în 2007, anul în care România a aderat la Uniunea Europeană, doar 800 de studenţi s-au înscris la universităţile străine, reprezentând la momentul respectiv mai puţin de 1% din numărul de absolvenţi de bacalaureat care optează pentru o facultate din ţară.

„Din datele pe care le colectăm noi, în 2018 erau peste 37.000 de studenţi români în străinătate. Dacă extrapolăm, pentru a estima numărul de studenţi din primul an de studiu, probabil că între 8.000 şi 10.000 de români îşi încep studiile în străinătate în fiecare an” .


Bogdan Kochesch, directorul executiv al Educativa, menţionând că trebuie luat în considerare şi faptul că, cel mai probabil, o mare parte dintre aceştia trăiesc deja în ţări cu comunităţi numeroase de români, cum ar fi Italia sau Spania, deci nu pleacă neapărat din România pentru a învăţa în ţările respective, ci doar îşi încep studiile în ţara în care se află deja împreună cu părinţii.

Cifrele privind evoluţia numărului de studenţi furnizate de Educativa sunt bazate pe statisticile centralizate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), Institute for International Education (numărul de studenţi români aflaţi la studii în SUA) şi DAAD (numărul de studenţi români aflaţi la studii în Germania).

Potrivit lui Bogdan Kochesch, România ocupă locul cinci în clasamentul ţărilor din Uniunea Europeană cu cei mai mulţi studenţi care învaţă în afara ţării.

„Numărul de absolvenţi de liceu care aleg să studieze în străinătate este mai mare comparativ cu alte ţări, România ocupând locul cinci între ţările din Uniunea Europeană cu cei mai mulţi studenţi care învaţă în străinătate.”


Bogdan Kochesch, directorul executiv al Educativa

Marea Britanie, Italia şi Franţa sunt principalele destinaţii indicate de statistici ca fiind preferate de proaspeţii absolvenţi de liceu din România atunci când aplică pentru a studia în afara ţării, urmate de Danemarca, Germania, Olanda, Ungaria, Austria, Spania şi Belgia.

În cazul studenţilor români care au optat pentru consiliere în cadrul grupului Educativa, topul destinaţiilor este condus de Marea Britanie, Olanda şi Danemarca.


„Acest lucru ne spune că românii care studiază în Italia, Franţa şi Germania sunt cel mai probabil fie deja acolo cu familia, fie aplică pe cont propriu”


explică Bogdan Kochesch, specificând că anual peste 6.000 de tineri din România interacţionează cu serviciile Edmundo şi Universalio ale grupului Educativa, peste 2.000 ajung să aplice pentru a studia în străinătate şi doar puţin peste 1.000 sunt admişi la studii în afara ţării, numărul acestora ajungând anul trecut la 1.200.

Raluca Mărăcine, specialist cu peste zece ani de experienţă în consilierea liceenilor pentru admiterea la universităţi din America şi din Marea Britanie, este de părere că pentru a obţine rezultate pozitive, pregătirea tinerilor ar trebui să înceapă la nivelul clasei a X-a.


„Am elevi care au demarat procesul încă din clasa a VIII-a, ca să se asigure că vor lua note maxime la examenele de admitere şi că au timp să adauge toate activităţile necesare la dosar. După părerea mea, cel mai bine ar fi să se înceapă pregătirea din clasa a X-a”


explică Raluca Mărăcine, cea care conduce businessul UniversityPrep, lansat în anii ’90 de către mama sa.

În general, tinerii care optează pentru programele de studii în străinătate sunt atraşi de posibilitatea de a studia într-o limbă străină, de a face internship aplicat şi de a căpăta experienţă profesională încă de pe băncile facultăţii. În plus, programa şcolară adaptată nevoilor pieţei muncii şi nivelul de pregătire al profesorilor reprezintă criterii foarte apreciate de românii care aplică pentru a învăţa în străinătate.


„Majoritatea elevilor mei aplică pe domenii precum informatica, ingineria, domeniile ştiinţifice şi economie. Sunt însă şi elevi care aplică pe domenii umanistice, artistice sau pe baza performanţei sportive”


punctează Raluca Mărăcine, care a consiliat peste 150 de elevi admişi la Harvard (SUA), Princeton (SUA), Columbia (SUA), Cambridge (Marea Britanie) sau Oxford (Marea Britanie).

În cazul grupului Educativa, cele mai populare domenii de studiu în 2017 au fost businessul, managementul şi finanţele, tehnologia şi informatica şi studiile sociale.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns