Vizita reprezentanților MRP la evenimentul organizat de asociația ”Romanian Community of Ireland”

APDA, 12 iunie 2018 – În perioada 9-10 iunie a.c., o delegație a Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP) condusă de subsecretarul de stat, Victor Ionescu, a efectuat o vizită de lucru în Irlanda.

Cu prilejul vizitei, demnitarul a participat la evenimentul organizat de asociația ”Romanian Community of Ireland”, dedicat anului Centenar și Zilei Românilor, moment prin care s-au celebrat și 20 de ani de existență a acestei organizații a comunității românești din Irlanda. În cadrul discuțiilor subsecretarul de stat a apreciat coeziunea mediului asociativ românesc din teritoriu, subliniind că acesta reprezintă un punct de interes pentru autoritățile române atât în context Brexit, cât și datorită numărului semnificativ de români.

„Mediul asociativ românesc își extinde activitatea și vrem ca românii să știe că au un partener în ministerul nostru, unul care le poate fi aproape în mod practic prin oportunitățile financiare de care dispunem și pe care le punem la dispoziția tuturor românilor de pretutindeni. Vreau să-i felicit pe organizatorii acestui eveniment, astfel de acțiuni ne arată că România este unită și că în sufletul fiecăruia există acel sentiment de acasă, ceea ce este foarte important, mai ales acum în An Centenar”, a subliniat oficialul român.

Agenda întrevederilor cu reprezentanții asociației ”Romanian Community of Ireland” a vizat drepturile, libertățile și responsabilitățile românilor în calitate de cetățeni europeni, piața forței de muncă și relațiile cu cetățenii români, precum și importanța asociațiilor din diaspora pentru demararea de proiecte dedicate sprijinirii identității naționale. Alte aspecte ale vizitei au cuprins teme legate de manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri.

La eveniment, alături de delegația MRP, au participat și reprezentanți ai Ambasadei României în Irlanda.