Viena, lansarea cărţii „Multiculturalitate şi enclavizare culturală în Transilvania“ de Răzvan Roşu

APDA, 12 aprilie 2018 – Asociația “Mihai Eminescu” Viena în parteneriat cu Institutul Cultural Român din Viena vă invită în data de 19 aprilie 2018, de la ora 18.00, la sediul ICR Viena (Argentinierstrasse 39, 1040) la, lansarea cărţii „Multiculturalitate şi enclavizare culturală în Transilvania“ de Răzvan Roşu (Editura Mega, Cluj-Napoca, 2017), cu participarea autorului. Volumul va fi prezentat de prof. dr. Thede Kahl.

„Volumul se compune din mai multe studii antropologice de caz aplicate unor comunităţi etnice din Transilvania care urmăresc cum şi în ce condiţii, dar, mai ales, dacă <<schimbul cultural>> s-a produs. Până în prezent prea puţine cercetări s-au aplecat asupra subiectelor antropologice şi a complexităţilor impuse de studierea unei regiuni precum Transilvania. De cele mai multe ori, lipseşte perspectiva de ansamblu şi cea comparativă, fapt datorat privirii monoetnice asupra subiectului. Cele şase cazuri analizate se desprind din paleta multietnică şi multilingvistică a regiunii transilvane. Ele au ca obiect de studiu următoarele grupuri etnice: românii (moţii colonişti din Câmpia Careiului, românii din oraşul Satu Mare, majoritatea românească din Frata, judeţul Cluj), maghiarii (cei din oraşul Satu Mare şi din Frata), germanii (şvabii sătmăreni) şi ţiganii (muzicanţii din Ceuaş, judeţul Mureş şi comunitatea din Frata). Alegerea spaţiilor şi temelor abordate s-a făcut şi în funcţie de nevoia stringentă impusă de «studierea fragmentelor particulare care compun Transilvania»“. (Răzvan Roşu)

Răzvan Roşu (născut la 1 decembrie 1990, Satu Mare) a studiat Etnologie în cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. În perioada 2013-2015 a urmat un masterat la Universitatea „Friedrich Schiller“ din Jena (Germania), specializarea Studii Sud-Est Europene, sub îndrumarea prof. dr. Thede Kahl. În ultimii ani a derulat activităţi de cercetare în diverse spaţii din Europa de Sud-Est (România – mai ales în Transilvania, Ungaria, Ucraina, Serbia, Grecia), în urma cărora a realizat studii antropologice. În prezent este doctorand în cotutelă la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca şi Universitatea „Friedrich Schiller“ din Jena, precum şi la Universitatea Andrássy din Budapesta.

Prof.dr. Thede Kahl este profesor universitar la Institutul de Slavistică al Universităţii din Jena (din 2010); colaborator al Academiei de Ştiinţe din Austria (din 2008), al Centrului de Cercetare Josefsplatz, Viena (din 2007); al Institutului pentru Europa de Est și Sud-Est, Viena (2002-2006); a condus seminarul „Literatură populară română“ la Institutul de Romanistică al Universităţii din Viena. Este autor a numeroase articole, monografii, traduceri; editor al seriei „Forum: România“(împreună cu Larisa Schippel).