Un român a cucerit Americile din șaua bicicletei: Radu Păltineanu, un tânăr temerar din Montreal și-a văzut visul cu ochii

Tânărul temerar român din Montreal, Radu Păltineanu (28 ani) şi-a văzut visul cu ochii: este primul român care a cucerit Americile din şaua bicicletei, aventura sa începând din punctul cel mai nordic al şoselei panamericane, localitatea Deadhorse, aproape de Golful Prudhoe, şi tocmai până în cea mai sudică localitate a Americii de Sud: Ushuaia, din Argentina. Şi a purtat tricolorul prin deşertul Chihuahua, l-a urcat pe Orizaba (cel mai înalt vulcan din America de Nord, 5.636 m), l-a dus la Tropice şi în Amazonia, pe vârful Whimper din Masivul Chimborazo (punctul cel mai îndepărtat de centrul Pământului, 6.268 m), în Ecuador sau stepe şi până în Ushuaia, Ţara de Foc, acolo unde şi-a propus să-şi încheie expediţia pe două roţi, la finalul căreia a anunţat pe contul său facebook: “Doamnelor şi domnilor, am reuşit!”.

Printre cei care au semnat înainte de startul marii aventuri pe steagul tricolor purtat 34.500 km pedalaţi de temerarul originar din Piatra Neamţ, absolvent al McGill University din Montreal (software engineering) sunt Gabriela Szabo, Ilie Năstase, Lucian Bute, Ivan Patzaichin, Alex Găvan, Ticu Lăcătuşu şi Leonard Doroftei.

“What an amazing journey!”

Am vorbit cu el la plecare, apoi după ce parcursese 10.400 km, când, îmi spunea el în interviul realizat atunci, “unise pe bicicletă Oceanul Arctic de Golful Mexic” – era în localitatea Coatzacoalcos (statul Veracruz) şi urma ca după vreo 500 km să intre în Guatemala, cea de a patra ţară din ambiţiosul său traseu.

Am stat de vorbă şi acum, când aventura sa americană a atins linia de final. Şi am redescoperit aceeaşi fire veselă, optimistă, cu umor debordant, dar şi omul şi mai întors către descoperirea de sine, nu doar de noi tărâmuri unde toţi ne-am dori să putem ajunge într-o zi.

“Am terminat cu bine ceea ce începusem pe 5 august 2015 în nordul peninsulei Alaska, mai precis o aventură pe bicicletă care m-a purtat dintr-o extremă în cealaltă a celor două continente americane, traversând toate ţările şi entităţile teritoriale continentale ale Americii de Nord şi de Sud.

Este interesant că am început şi am terminat expediţia întâlnind câte un român la un capăt şi la altul de Americi: mai precis în Deadhorse (Alaska) şi Ushuaia (Ţara de Foc).

Ceea ce eu plănuiam a fi o traversare pe o rută directă de 9 luni de zile, s-a transformat într-o aventură de 3 ani, 2 luni şi 18 zile, iar cei 24.000 de km iniţiali s-au transformat în 34.500 de km pedalaţi în lungul şi latul Americilor. Am plecat cu 900 $ din Deadhorse, atât aveam în buzunar când am părăsit nordul Alaskăi.

Dar dincolo de statistici, traversarea Americii a fost şi o incursiune spre sine şi spre uman, o aventură culturală, de cunoaştere şi lărgire a orizontului. Am stat cu oameni, am fost ajutat de oameni, ajutor fără de care aventura asta nu ar fi fost posibilă. Am trăit şi interacţionat cu localnicii, am învăţat portugheza şi castiliana şi am încercat să înţeleg locurile şi oamenii de pe unde am trecut. De aceea nu regret că am petrecut atât timp pe drum şi am deviat de la planul iniţial.

Bunătatea umană nu cunoaşte graniţe, asta ar fi lecţia capitală! Fiindcă aventura aceasta a fost posibilă doar cu ajutorul celor mulţi pe care i-am întâlnit, celor care m-au urmărit pe blog şi ajutat cu donaţii. Şi cred că pentru a vedea şi înţelege lumea cu adevărat nu te poţi feri de zone considerate periculoase. Nu poţi lăsa găuri şi crede că ai văzut şi înţeles totul. Nu poţi merge în confort, într-un mediu controlat. Este bine să stai cu oamenii, să vezi greutăţile şi bucuriile lor. Să încerci să fii localnic oriunde mergi.

Aceasta aventură mi-a deschis apetitul şi voi continua. Cel mai tare îmi doresc Africa, dar şi expediţii în zone mai izolate ale Terrei, cum ar fi Groenlanda sau Antarctica”, mi-a mărturisit Radu.

La interviul precedent îi spuneam lui Radu că, mari sau mici, călătoriile nu înseamnă doar kilometri parcurşi, ci şi oamenii întâlniţi şi lecţiile de viaţă învăţate pe drum. Mi-a răspuns că “din toate aceste experienţe înveţi să fii mai umil, îţi taie din ego şi îţi arată că lumea asta nu e chiar numai violenţă. Există încă multă omenie, oriunde te-ai afla“.

Pe care o va descoperi, în mod cert, şi în următoarea sa expediţie pe două roţi, cel mai probabil sub soarele Africii.


Corespondență din Montreal,

de la CRISTINA SOFRONIE