Meniu principal

UK | Londonezii au publicat fețele si numele principalilor hoți de buzunare, care operează la metrou. Din 10, opt sunt români

A devenit un lucru obișnuit ca hoții să opereze în stațiile de metrou londoneze. Indiferent că lucrezi în capitala Regatului Unit sau ești doar turist aflat în vizită,  pentru hoți ești doar o potențială țintă, se arată în publicația My London. Să nu ne mai mirăm însă dacă străinii nu prea au cuvinte de laudă la adresa românilor, pentru că, privind lista hoților prinși, făcută publică de Politia britanică, cei mai mulți sunt conaționali de-ai noștri.

Săptămânile trecute, Poliția britanică de transporturi a încercat distrugă rețeaua de hoți de buzunare care opera  în Londra, inițiind o acțiune de anvergură. Operațiunea Farrier, asa a fost denumită acțiunea Poliției, a necesitat un număr suplimentar, deloc de neglijat, atât de ofițeri la vedere, în uniforme, cât si ofițeri sub acoperire.

Astfel, 11 persoane au fost prinse și acuzate de infracțiuni legate de furt, Poliția reușind să facă  încă 8 arestări în timpul săptămânii trecute. 10 hoți au fost deja condamnați.

Inspectorul șef Andy Wright, de la Poliția de Transporturi, a declarat: „Aceasta a fost o săptămână de acțiune extrem de reușită, care a dus la implicarea unui număr de oameni. Acesta este un pas de importanță vitală în lupta noastră împotriva criminalității în rețeaua feroviară din Londra”, citează My London.

„În fiecare zi, ofițerii în uniforme patrulau prin stații, susținuti de voluntari și agenți parteneri. Sunt încrezător că această operațiune are un mesaj clar că rețeaua feroviară este un mediu ostil pentru criminalitate.

„Suntem conștienți de faptul că unii dintre acești hoți de buzunare fac parte dintr-o bandă criminală mult mai mare care operează în toată Europa”, a continuat Inspectorul șef Andy Wright.

La zidul rușinii

Va facem cunoscută lista publicată în presa britanică, cu cei 10 hoți care au fost condamnați zilele trecute.

Nelu Cristi Bohuncanu

Bohuncanu, 25 de ani, fără niciun domiciliu fix, adus la Curtea Magistraților din Westminster marți 13 august. El a fost condamnat la  12 săptămâni de închisoare pentru furturile executate în stația de metrou Westminster.

Genoveva Petcu

Petcu, 47 de ani, fără adresă fixă de domiciliu , condamnată la  18 săptămâni. Ea a pledat vinovată pentru tentativa de furt la stația de metrou Westminster. Instanța a a fost informată că lucrează în echipă cu Bohuncanu.

Nicolae Dragomir

Dragomir, în vârstă de 34 de ani, din Ilford, adus la Curtea Magistraților din Westminster marți, acum doua săptămâni. El a fost închis pentru 12 săptămâni pentru acuzața de tentativă de furt în  stația de metrou Westminster.

Violeta Petre

Petre, 22 de ani, din Redbridge a fost adusă la Curtea Magistraților din Westminster, miercuri 14 august. A fost închisă timp de 12 săptămâni după ce s-a declarat vinovată pentru o acuzație a podului Westminster. Petre a fost, de asemenea, obligată să plătească 122 lire sterline victimei și 85 lire, cheltuieli de judecată.

Beatrice Drugu

Drugu, 22 de ani, fără domiciliu fix, adusă la  Curtea Magistraților din Westminster, miercuri , acum două săptămâni. Condamnată la 12 săptămâni pentru tentativa de furt de la podul Westminster. De asemenea, Drugu a fost obligat să plătească 122 de lire sterline victimei și 85 de lire sterline, cheltuieli de judecată. Se pare că face echipă cu Petre.

Rozalia Bivolaru

Bivolaru, 27 de ani, adusă la  Curtea Magistraților din Westminster joi 15 august, condamnată la opt săptămâni, pentru tentativă de furt în stația de metrou Victoria.

Beatrice Văduva

Văduva, 24 de ani, adusă la  Curtea Magistraților din Westminster joi, 15 august, a primit o condamnare de  opt săptămâni după ce a recunoscut tentativa de furt. Instanța a fost informată că lucrează cu Bivolaru.

Elena Nicolae

Nicolae, 27 de ani, adusă la  Curtea Magistraților din Westminster, joi, a fost închisă opt săptămâni. Instanța a auzit că lucrează cu Bivolaru.

Albena Atanasova și Ivanova Sofiya Yodanova completeză lista celor 10.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns