Meniu principal

Turneul Internațional Stradivarius VIVE LA MUSIQUE

Imediat după succesul de peste hotare de la începutul lunii mai, violonistul român Alexandru Tomescu a început, în România, Turneul Internațional Stradivarius – „VIVE LA MUSIQUE!”, ce va include 15 concerte în România. La începutul lunii mai, cu susținerea ICR, Alexandru Tomescu a concertat pe cunoscuta scenă londoneză de la Cadogan Hall, alături de dirijorul Gabriel Bebeşelea şi Royal Philharmonic Orchestra, după care a susținut un concert și la Winchester Cathedral, unul dintre cele mai impresionante monumente arhitectonice în stil gotic din Europa. “Mulţumesc din toată inima ICR şi reprezentanţei sale din Londra, pentru că au facut posibil acest concert pe care îl voi ţine minte toată viaţa”, a declarat Alexandru Tomescu, imediat după succesul din Marea Britanie.

Prezentă la concertul de pe 10 mai, de la Filarmonica de Stat din Brașov, președintele Institutului Cultural Român, Liliana Țuroiu, a anunțat continuarea colaborării dintre ICR și Alexandru Tomescu, prin susținerea a patru evenimente din seria concertelor ce fac parte din turneul VIVE LA MUSIQUE!. „Este o mare încântare și o extraordinară satisfacție pentru noi să aducem pe marile scene internaționale și în fața publicului din întreaga lume un artist român precum Alexandru Tomescu. Este firesc să îi fim aproape și în concertele din țară pentru ca publicul român să se bucure de acest dialog artistic extraordinar între muzică si dans contemporan, Alexandru Tomescuavându-i alăturiînacest proiect pe Lari Giorgescu, actor al TNB și pe Delphine Benhamou, o talentată artistă de origine franceză.Cred că ceea ce rămâne cu adevărat important din cele aproape 3000 de evenimente organizate de Institutului Cultural Român în 2018, continuate cu numeroase alte proiecte în 2019, este de găsit în mințile și inimile celor care au luat parte la acestea. Așa cum zecile și sutele de titluri traduse și publicate cu sprijinul ICR trăiesc nu pe rafturi, ci în cugetul a mii și zeci de mii de cititori“, a subliniat doamna Liliana Țuroiu, președintele ICR.

Alături de harpista de origine franceză, Delphine Benhamou, și actorul TNB, Lari Giorgescu, Alexandru Tomescu și a sa vioară Stradivarius Elder-Voicu aduc în atenția publicului un adevărat dialog între muzică și dans – un concert de vioară, harpă și dans contemporan. Turneul se desfășoară timp de aproape o lună, într-un număr de 15 concerte în România, fiind menit să conecteze publicul la cele mai cunoscute și apreciate compoziții clasice românești și franceze care definesc o lume magică, plină de culoare și prospețime.

Turneul Internațional Stradivarius VIVE LA MUSIQUE! a debutat pe 9 mai, la Cluj-Napoca – Opera Maghiară, și a continuat pe 10 mai, la Brașov, la Filarmonica de Stat. Pe 14 mai, turneul va continua la Sebes – Centrul Cultural „Lucian Blaga”, pe 15 mai, la Oradea – Filarmonica de Stat, pe 16 mai, la Timișoara – Teatrul Național, pe 17 mai, la Arad – Filarmonica de Stat, pe 19 mai, la Târgu-Mureș – Filarmonica de Stat, pe 20 mai, la Mihăileni/Botoșani – Casa George Enescu, pe 21 mai, la Iași – Palatul Culturii, pe 22 mai, la Piatra-Neamț-Teatrul Tineretului, pe 25 mai, la Târgu-Jiu – Parcul Coloana fără Sfârșit a lui Brâncuși, pe 26 mai, la Craiova – Filarmonica Oltenia,pe 30 mai și 2 iunie, la București – Sala Radio, pe 31 mai, la Sibiu, – Filarmonica de Stat, Sala Thalia.

Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, persoane zâmbind, oameni în picioare
Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, pantofi şi în aer liber
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns