Statul român susține demersurile legitime ale Mitropoliei Basarabiei de consolidare instituțională și eforturile ei de recuperare a patrimoniului confiscat abuziv de sovietici

APDA, 2 februarie 2018 – Deputatul PMP Constantin Codreanu, Președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, este informat de către Guvernul României, prin răspuns la una dintre întrebările parlamentare, că Mitropolia Basarabiei a beneficiat și va beneficia în continuare de sprijinul statului român în ceea ce privește consolidarea sa instituțională, precum și recuperarea patrimoniului confiscat abuziv de autoritățile sovietice de ocupație.

Astfel, Guvernul de la București, aduce la cunoștința deputatului Constantin Codreanu că ”la solicitările Patriarhiei Române, Secretariatul de Stat pentru Culte a susținut consolidarea patrimoniului Mitropoliei Basarabiei pentru a-i permite acesteia să funcționeze în bune condiții”.

În anul 2017, Secretariatul de Stat pentru Culte ”a acordat sprijin financiar unui număr de 10 unități de cult din cadrul Mitropoliei Basarabiei, în cuantum total de 1 440 000 lei, în condițiile în care bugetul total al instituției a fost de 64 000 000 lei pentru aproximativ 1 350 solicitări de sprijin financiar pentru unitățile de cult din țară și din afara granițelor țării”, se precizează în răspunsul Guvernului României.

”Prin sprijinul acordat de către Secretariatul de Stat pentru Culte, Mitropolia Basarabiei a reușit achiziționarea unor imobile necesare funcționării centrelor eparhiale de la Cahul (2013) și Bălți (2017). Totodată, în anul 2016, prin sprijinul acordat Parohiei ”Sfinții Martiri Brâncoveni”, oraș Soroca, Republica Moldova, s-a achiziționat un imobil destinat activităților social-misionare. Secretariatul de Stat pentru Culte acordă un sprijin la salarizare pentru 116 persoane încadrate pe posturi clericale în cadrul Mitropoliei Basarabiei, iar cei doi ierarhi ai Mitropoliei Basarabiei primesc indemnizație de la bugetul statului român la nivelul ierarhilor din țară”, arată Guvernul României în răspunsul trimis deputatului Constantin Codreanu.

În legătură cu aspectele patrimoniale istorice, Executivul țării arată că ”Mitropolia Basarabiei a făcut permanent demersuri pe lângă Guvernul Republicii Moldova pentru restituirea patrimoniului său confiscat abuziv, informând și solicitând totodată și sprijinul autorităților române în acest sens. Mitropolia Basarabiei a informat în repetate rânduri pe ambasadorul României în Republica Moldova, domnul Marius Gabriel Lazurca, asupra dificultăților cu care se confrunta, inclusiv în chestiunea restituirii patrimoniului său mobil și imobil”.

”Statul român susține demersurile legitime ale Mitropoliei Basarabiei de consolidare instituțională, precum și eforturile acesteia de recuperare a patrimoniului confiscat abuziv de autoritățile sovietice.

De asemenea, România încurajează autoritățile de la Chișinău să depună eforturi mai consistente pentru aplicarea măsurilor deja asumate prin angajamentele internaționale sau cuprinse în legislația internă, pentru asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Partea română încurajează adoptarea măsurilor necesare pentru asigurarea deplinei libertăți religioase și asigurarea unui tratament nediscriminatoriu al Mitropoliei Basarabiei, preoților și credincioșilor ei, în sensul aplicării întocmai a deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) din 13 decembrie 2001, devenită definitivă la 27 martie 2002.

Cu prilejul tuturor vizitelor în Republica Moldova efectuate de reprezentanții la nivel înalt în domeniul drepturilor omului din cadrul UE, Consiliului Europei și ONU (comisar adjunct pentru drepturile omului), România a susținut ca acest subiect să fie abordat cu oficialii de la Chișinău.

Totodată, subiectul este prezent constant în dialogul în materie între UE și Republica Moldova și a fost inclus în ”Strategia UE pentru Republica Moldova în domeniul drepturilor omului și democrației (2016-2020)” adoptată, în 2016, la nivelul șefilor de misiuni din statele membre ale UE, la Chișinău”, a subliniat Guvernul României în răspunsul adresat deputatului Constantin Codreanu.

Precizăm că, în actuala legislatură, deputatul Constantin Codreanu este deocamdată singurul membru al corpului legiuitor de la București care a abordat la tribuna Parlamentului, precum și în interpelările sau întrebările parlamentare adresate diverșilor factori guvernamentali chestiunea recuperării patrimoniului imobiliar al Mitropoliei Basarabiei, singura instituție românească interbelică reactivată la răsărit de Prut.

DEPUTAT,

Constantin CODREANU