Meniu principal

Statele Unite susţin dreptul Israelului de a se apăra în contextul tensiunilor cu Hezbollah

Autorităţile americane şi-au exprimat duminică îngrijorarea în legătură cu tensiunile de la graniţa dintre Israel şi Liban şi au evidenţiat sprijinul pe care îl acordă Israelului, avertizând Hezbollah să se abţină de la acţiuni care ar putea pune în pericol siguranţa Libanului, informează Reuters.

Premierul Libanului, Saad Hariri, a avut duminică o convorbire telefonică cu secretarul american de stat, Mike Pompeo, după confruntările dintre Armata israeliană şi Hezbollah.
Un oficial al Departamentului american de Stat a refuzat să ofere amănunte despre această convorbire, însă a spus că Statele Unite sunt „la curent cu aceste informaţii şi sunt îngrijorate în legătură cu tensiunile în creştere din zona graniţei”. „Statele Unite susţin în totalitate dreptul Israelului de a se apăra”, a adăugat oficialul.
Acesta a mai spus că Hezbollah ar trebui să se abţină de la „acţiuni ostile care ameninţă securitatea, stabilitatea şi suveranitatea Libanului”, sugerând că Iranul, care susţine gruparea Hezbollah, este implicat în aceste violenţe. „Acesta este încă un exemplu al rolului destabilizator al Iranului în regiune”, a spus oficialul american.
Comunitatea internaţională este îngrijorată de posibilitatea izbucnirii unui nou război între Israel şi Liban după ce, în ultimele zile, două drone israeliene s-au prăbuşit în sudul Beirutului, iar Hezbollah a lansat mai multe rachete din Liban către Israel.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns