Situația elevilor români din afara țării: Discuții despre realizarea unei programe de studiu

APDA, 26 aprilie 2018 – Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, și ministrul educației naționale, Valentin Popa, au avut astăzi, 25 aprilie 2018, discuții aplicate privind identificarea unor măsuri comune prin care să fie asigurată dezvoltarea unor programe de studiu unitar, dedicate elevilor care învață limba română în afara granițelor țării.

„Realizarea și utilizarea unei programe de studiu unitară, accesibilă și adaptabilă la nevoile specifice ale copiilor români din afara granițelor țării, dar și în acord cu exigențele sistemului nostru de învățământ va fi un pas extrem de important. Acest demers vine și în întâmpinarea solicitărilor primite din partea comunităților de români de peste hotare, precum și ca răspuns la nevoile cadrelor didactice. Totodată, această măsură va fi un real sprijin pentru copiii familiilor de români care vor să se întoarcă acasă”, a subliniat ministrul Intotero.