Se strânge șurubul: Din 5 iunie, numai românii cu pașaport biometric vor mai putea intra fără viză pe teritoriul Canadei

APDA, 7 iunie 2018 – Începând cu data de 5 iunie 2018, cetățenii români care intenționează să călătorească în Canada fără viză vor putea solicita acordarea eTA numai în baza unui pașaport simplu electronic (cu date biometrice), anunță MAE.

Pașapoartele simple temporare și pașapoartele simple care nu conțin date biometrice (din penultima generație, eliberate până la începutul anului 2010, cu termen de valabilitate de 10 ani) nu vor mai fi acceptate în vederea eliberării eTA. Măsura a fost adoptată în urma dialogului constant, din ultimele luni, cu partea română pe această temă.

Autorizațiile eTA obținute începând cu data de 1 decembrie 2017, în baza unor pașapoarte simple temporare sau pașapoarte simple nebiometrice vor fi anulate de către autoritățile canadiene, care urmează să notifice individual în acest sens toți cetățenii români aflați într-o astfel de situație, prin intermediul adresei de e-mail furnizate la momentul solicitării eTA.

În cazul cetățenilor români aflați în tranzit aerian la ora intrării în vigoare a noii măsuri, autorităţile canadiene au informat că vor analiza individual acordarea dreptului de intrare în Canada cetățenilor români care au primit eTA în baza unui pașaport simplu temporar sau a unui pașaport simplu nebiometric.

Cetățenii români care au obținut eTA în baza unor pașapoarte simple temporare sau simple nebiometrice și care, anterior datei de 5 iunie 2018, au intrat și se află în prezent pe teritoriul Canadei nu sunt afectați de noua măsură.

Permisul de studii sau de muncă obținut începând cu data de 1 decembrie 2017, în baza unui pașaport simplu temporar sau simplu nebiometric, rămâne valabil, însă autorizația eTA eliberată împreună cu acest permis își încetează valabilitatea.

Cetățenii români ale căror autorizații eTA au fost anulate vor putea opta între varianta solicitării unei noi eTA în baza unui pașaport simplu electronic și cea a solicitării unei vize de intrare în baza pașaportului simplu temporar sau a celui simplu nebiometric, la o misiune diplomatică sau la un oficiu consular al Canadei.

MAE recomandă cetățenilor români care au obținut eTA în baza unui pașaport simplu temporar sau a unui pașaport simplu nebiometric să îşi verifice adresa de e-mail și să urmeze instrucțiunile autorităților canadiene.

MAE reaminteşte că intrarea în Canada pe baza eTA este admisă numai la punctele de trecere ale frontierei de pe aeroporturile din Canada, nu și la cele terestre sau maritime.

Reamintim că recent, Canada a anunțat limitarea cererilor de azil din România, ca un ultim pas înainte de reintroducerea vizelor. Ministerul Imigrației a anunțat că din România, de la 1 decembrie 2017, s-au primit peste 1000 de cereri de azil politic.

Ambasadorul României în Canada a fost convocat în legătură cu aceste cifre. Oficialii guvernului au anunțat că a fost impusă o limită de cereri de azil, care dacă va fi depășită, va duce la reintroducerea vizelor.

Până acum, niciuna din cererile de azil de la români nu a fost acceptată. Nu înseamnă însă că ele au fost respinse sau că unele dintre ele nu vor fi acceptate în final.

Reamintim că, de la 1 decembrie 2017, executivul de la Ottawa a ridicat obligativitatea vizelor pentru cetăţenii români care călătoresc în Canada. Numărul relativ mare de cereri de azil depuse de cetățeni români după această dată, comparativ cu cererile similare depuse în anii trecuți, i-a surprins pe oficialii canadieni, chiar dacă aceștia anticipau o creștere a numărului de solicitări de azil.

Autorităţile canadiene au anunțat de la început că monitorizează tendinţele imigraţiei din România și că “privesc această situație în mod foarte serios,” avertizând că, dacă numărul de azilanţi continuă să crească, nu exclude reintroducerea obligativității vizelor pentru cetățenii români: “Ca întotdeauna, Canada își rezervă dreptul de a reintroduce obligațiile de viză pentru o țară în cazul în care ridicarea acestora amenință integritatea sistemului de imigrație al Canadei sau siguranța și securitatea canadienilor.” (S.C.)