Scriitoarea Ioana Pârvulescu trece Oceanul după recentul triumf european

APDA, 26 noiembrie 2018 – Proaspăt laureată cu unul dintre cele mai importante premii literare ale Uniunii Europene, scriitoarea Ioana Pârvulescu se va afla în Statele Unite, la prima ieșire internațională după noul său triumf european, pentru a participa, ca invitat special, la o serie de evenimente organizate de Institutul Cultural Român de la New York împreună cu mai multe importante organizații culturale și academice new-yorkeze.

Deținătoare a Premiului Uniunii Europene pentru Literatură (EUPL) din 2013, pentru romanul Viața începe vineri, Ioana Pârvulescu sosește peste Ocean cu o nouă recunoaștere a talentului său – Marele Premiu al Juriului în competiția aniversară ocazionată de împlinirea celor 10 ani de existență a EUPL, pentru povestirea O voce, dedicată Monicăi Lovinescu.

Periplul american începe la Universitatea Columbia, în 27 noiembrie, unde cunoscuta romancieră și eseistă va purta un dialog cu cititorii într-o întâlnire co-organizată de ICRNY, Institutul Harriman și Est-Central European Center ale celebrei instituții de învățământ superior americane. Discuția va fi moderată delect. univ. dr. Mona Momescu, de la Catedra „Nicolae Iorga“ din cadrul Universității Columbia, iar în deschidere vor lua cuvântul Dd.Christopher J. Caes, directorul Est-Central European Center, și Dorian Branea, directorul ICR New York.

În zilele următoare, 28-29 noiembrie, Ioana Pârvulescu va participa la cel mai mare festival new-yorkez dedicat literaturii în traducere și unul dintre cele mai mari evenimente literare europene din Statele Unite, New Literature from Europe, organizat de mai multe institute din țările Uniunii Europene reunite în clusterul EUNIC New York, unde este invitată să citească din opera sa recentă și să dialogheze cu alți scriitori europeni importanți pe teme stringente precum globalizarea, fenomenul migrației și alte provocări ale lumii contemporane.

Invitata din România va participa la secțiunile „Voci europene în direct”, alături de Bruno Vieira Amaral, Theodora Bauer, Gabija Grušaite, Vladimir Poleganov, Ferenc Temesi, Chiara Valerio (moderator: Sean Bye), și „Identități în formare”, împreună cu Brit Bildøen, Gabija Grušaite, Sarah Meuleman (moderator: Violeta Kelertas). Lecturile vor continua cu discuții la care sunt așteptați să ia parte admiratori ai literaturilor europene, editori și critici de specialitate.

Ioana Pârvulescu a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București, iar din 1996 predă literatura română modernă la aceeaşi facultate. A obținut doctoratul în anul 1999, cu teza Prejudecăţi literare. Opţiuni comode în receptarea literaturii române. A coordonat seria „Cartea de pe noptieră” a Editurii Humanitas și a lucrat ca redactor la revista „România literară”. A publicat volumele: Întoarcere în Bucureştiul interbelic (Humanitas, 2003); În intimitatea secolului 19 (Humanitas, 2005); În țara Miticilor. De șapte ori Caragiale (Humanitas, 2007), Viața începe vineri (roman, Humanitas, 2009), Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale (Humanitas, 2011), Viitorul începe luni (roman, Humanitas, 2012), Cum continuă povestea (poezie, Humanitas, 2014), Inocenții (roman, Humanitas, 2016), Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii și personajele lor (Humanitas, 2018). Romanele Viața începe vineri și Viitorul începe luni au apărut în limba engleză la editura britanică Istros Books, bucurându-se deopotrivă de cronici favorabile și succes de public.

Pentru mai multe detalii despre programul ICR New York, vă invităm să vizitați website-ul https://www.icr.ro/newyork şi pagina de Facebook a Romanian Cultural Institute New York.