Sărbătorirea “Zilei Europei” împreună cu elevii cursului de Limbă, Cultură și Civilizație Românească (LCCR) de la Colegiul Severo Ochoa din Madrid

APDA, 15 mai 2018 – Ambasada României în Regatul Spaniei a celebrat, în acest an, Ziua Europei (9 mai) împreună cu elevii cursului de Limbă, Cultură și Civilizație Românească (LCCR) din cadrul Colegiului “Severo Ochoa” din Madrid, coordonat de profesorul Mihaela Bogdan. Cu acest prilej, reprezentantul misiunii diplomatice responsabil de educaţie a avut o scurtă întâlnire cu directorul Colegiului, adresând mulţumiri pentru sprijinul oferit în derularea programului LCCR în instituţia de învăţământ şi pentru buna colaborare cu profesorul român desemnat. În debutul activității, diplomatul român a subliniat importanța zilei de 9 Mai pentru România și, accentuând apartenența românească a micuților participanți la curs, a adresat felicitări pentru efortul acestora de a învăța limba română, una dintre cele 24 de limbi oficiale la nivelul UE. În context, a încurajat studierea limbii române pentru menţinerea contactului cu țara de provenienţă. 

Dată fiind semnificaţia Zilei Europei, care marchează aniversarea, de către toate statele membre ale Uniunii Europene (28), a Declarației Schuman, act care a stat la baza amplului proces de construcţie a unei Europe unite, elevii au discutat despre componența UE, despre simbolurile acesteia și semnificația lor și despre principiile Uniunii. Elevii de vârste mici au confecționat steagurile UE, României și Spaniei, iar cei mai mari au participat la concursul „Cât de bine cunoști UE?”.
Programul a continuat cu vizionarea expoziției organizate în holul școlii de elevii cursului LCCR, prin intermediul căreia sunt prezentate colegilor spanioli câteva elemente de istorie, geografie și cultură specifice Transilvaniei. La finalul activității, reprezentantul Ambasadei a oferit elevilor manuale de limba română, cadouri cu însemnele UE și dulciuri.