Românul care poate ajunge cel mai înalt jucător din istoria NBA

APDA, 19 februarie 2018 – La numai 17 ani, românul Robert Bobroczky își poate permite luxul de a privi de sus orice stea din NBA. Motivul? Adolescentul are o înălțime de 2,31 metri, astfel că îl depășește cu zece centimetri pe Kristaps Porzingis, jucătorul lui New York Knicks dar și pe Boban Marjanovic, de la Los Angeles Clippers, cei mai înalți jucători din această ligă, scrie Gazeta de Spania.

Dacă visul de a ajunge la NBA i se va îndeplini, Robert ar deveni cel mai înalt jucător din istoria NBA, alături de Gheorghe Mureșan și de sudanezul Manute Bol.

Pentru a-și atinge obiectivul, Robert urmează o dietă strictă și un regim de pregătire. Consumă între 4.500 și 5.000 de calorii pe zi (aproximativ 10 hamburgeri), pentru a lua în greutate, el cântărind doar 90 de kilograme.

Este conștient că înălțimea sa este o sabie cu două tăișuri și nu îi garantează un viitor în baschetul profesionist. Pe parcursul creșterii, i-a apăut o scolioză (curbură laterală a coloanei vertebrale), ceea ce este o amenințare la adresa visului său de a ajunge la NBA.

Robert provine dintr-o familie de sportivi, fiind fiul lui Zsigmond Bobroczky, fost jucător la Elba Timișoara și West Petrom Arad. Mama tânărului baschetbalist a practicat handbalul, evoluând pentru Nena Pasmatex Timișoara și FZ Tricolor Arad.

Încă din copilărie, el era deja cunoscut ca micul gigant în Arad, orașul său natal, atrăgând asupra sa o atenție deosebită când a depășit înălțimea tatălui său, încă de la 14 ani.

A jucat baschet la echipa italiană Stella Azzurra, până când Bob Bossman, directorul Spire Institute, a văzut un videoclip pe YouTube cu Robert și și-a dat seama că are potențial. I-a scris pe Facebook și i-a spus despre oportunitatea de a juca într-o echipă cu unii dintre cei mai buni tineri din Statele Unite. Când familia Bobroczkyi au vizitat campusul în 2016, s-au hotărât pe loc și nu s-au mai întors în Italia.

 Primele luni la Ohio le-a petrecut într-un cămin în Gran River. Cei din școală au trebuit să-i ducă în dormitor un pat de 2,5 metri și bancă specială pentru sălile de clasă.Atunci când Robert s-a mutat de la cămin, într-o casă cu mai mulți colegi de echipă, patul nu a mai încăput pe ușă, așa că acum doarme într-un pat normal, ținând picioarele pe două valize pe care a pus o pernă. Pentru Robert ușile sunt întotdeauna prea mici, pantalonii trebuiesc comandați și folosește tricouri măsura XXXXXL.

Viata lui Robert Bobroczky continuă în Statele Unite, unde, ca în toate locurile prin care a trecut, este întotdeauna întrebat despre înalțimea lui.Odată a fost întrebat dacă ar dori să crească mai mult și nu a ezitat. Tânărul care și-a transformat o anomalie în binecuvântare a clătinat din cap și a răspuns: “Am terminat, cred că am crescut destul”.