România, obligată de justiția europeană să recunoască căsătoria a doi bărbați, un român și un american

APDA, 5 iunie 2018 – S-au căsătorit în Belgia, dar în virtutea dreptului la liberă circulație, calitatea de „soți” trebuie să le fie recunoscută în orice țară europeană, inculsiv în România.

Președintele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxembourg a anunțat că România este obligată să-i recunoască drept soţi pe cei doi bărbaţi căsătoriţi în Belgia.

Cei di, un român și un american, au cerut autorităţilor din România recunoaşterea statutului de “soţi”.

“Termenul de ‘soț’, aşa cum e el menţionat în dreptul european privind libera circulaţie, include persoanele de acelaşi sex”, arată Curtea de Justiţie a UE.

Relu Adrian Coman şi Robert Clabourn Hamilton au cerut recunoaşterea în România a căsătoriei oficializate la Bruxelles în 2010, iar Curtea Constituțională a României a trimis cazul la Curtea Europeană, pentru a stabili dacă articolele din Codul Civil care interzic recunoaşterea căsătoriilor gay încheiate în afară României sunt constituţionale sau nu.

”În faţa Curţii am susţinut faptul că libertatea de circulaţie trebuie să fie un drept aplicat în realitate pentru toţi cetăţenii, şi nu unul imaginar când vine vorba de persoanele gay. Asta înseamnă ca o familie căsătorită, formată dintr-un cuplu de acelaşi sex, să poată beneficia de prevederile Directivei 38/2004 privind libera circulaţie şi în România. Ca să se poată întâmpla asta, autorităţile române trebuie să recunoască faptul că odată ce doi soţi de acelaşi sex şi-au încheiat legal căsătoria într-un alt stat membru şi că au drepturi egale cu cele ale soţilor de sex opus privind şederea în România,” a declarat Iustina Ionescu, avocata de drepturile omului care reprezintă familia Coman-Hamilton şi Asociaţia ACCEPT, potrivit news.ro.

„Ne întristează gândul că există state europene care simt nevoia să intervină împotriva noastră, doi oameni simpli, ca să ţină la distanţă toate familiile gay care şi-au consfinţit relaţia peste graniţă. Avem încredere în înţelepciunea judecătorilor europeni şi capacitatea lor de a lua o decizie în favoarea noastră, care să corecteze nedreptăţile din România. În Uniunea Europeană trăiesc aproape 4 milioane de români, şi o parte dintre ei sunt gay. Cazul meu nu e unul izolat,” a declarat Adrian Coman înainte de sentință.

Relu Adrian Coman și Robert Clabourn Hamilton au locuit împreună̆ timp de 4 ani în Statele Unite înainte de a se că̆să̆tori la Bruxelles, în 2010. În 2012, cei doi au solicitat autorităţilor romane eliberarea documentelor necesare pentru că Relu Adrian Coman să poată lucra şi locui cu caracter permanent în România împreună cu soţul său.

Autorităţile romane au refuzat însă să îi acorde lui Robert Clabourn Hamilton acest drept de şedere, printre altele pentru motivul că̆ el nu putea fi calificat în România drept “soţ” al unui cetăţean al Uniunii, întrucât statul nu recunoaşte căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Acum România este obligată să recunoască aceasta și alte căsătorii între persoane de același sex încheiate în străinătate.