Revoltător / Români exploatați în Cehia: muncă la -2 grade, fără mănuși, fără mâncare, fără salariu

APDA, 8 decembrie 2017 – Doi tineri din Baia Mare au plecat la muncă la o fermă din Cehia, în luna octombrie, printr-o firmă de recrutare joburi românească. Acolo au ajuns într-o situație de semisclavie. Iată povestea, publicată chiar de unul dintre protagoniști pe portalul Indiframe, cu multe fotografii, și preluată de mai multe publicații din România.

”La ferma din orasul Turice de langa Praga suntem neplatiti din Octombrie. Muncim 8 ore pe zi cu 70 coroane pe ora si nu ni s-au dat banii. Firma romaneasca loc de munca pe internet prin olx.ro in Baia Mare in care se spune ca o sa lucram in brutarie si in fabrica. Apoi ne aduce aici la capsuni in cehia, muncim in frig pe inghet si la cazare se da caldura seara zece minute. Sa stie toti romanii sa nu mearga la munca in Cehia. Nu am fost platit nici eu nici sotia pe ultima luna, nu putem pleca din cauza ca nu se ofera transport inapoi si nu se platesc salariile promise. Realitatea este alta decat ce se spune in tara.

Sunt in Cehia nu am da de lucru de 3 zile nu ne lasa sa venim an Romania si nici bani nu vrea sa ne dea sa venim, ne-a scos 2 zile in frig la muncă, am si poze cum ne-a scos la muncă afară, era frig -2 grade si bruma se vede, iși bat joc de noi, puteti anunța la stiri pro tv sa vada toata România. Sa nu vină românii în Cehia.”

Povestea lui Florian Daniel şi a soţiei sale începe cu un anunț pentru  „Operator în producţie în Cehia„  pe site-ul olx.ro, postat de „Express People”. În anunț li se promiteau locuri de muncă sigure într-o fabrică auto din Praga, salariu de minimum 2.000 de euro / lună, transport, masă şi cazare gratuite, un mediu de lucru curat, scrie portalul stirilemm.ro.

Pe 18 octombrie cei doi tineri au ajuns lângă Praga cu un microbuz pus la dispoziţie de recrutatori, însă două zile mai târziu au fost duşi la o fermă agricolă lângă Praga, spunându-li-se că nu mai sunt posturi vacanţe în fabrică.

Neavând bani şi sperând să câştige ceva din munca agricolă (necalificată), tinerii au acceptat să muncească la fermă, 10 ore pe zi, de la 6 la 16:00, pentru 70 coroane ceheşti pe oră (2.7 Euro)

Au semnat un contract, fără a li se da un exemplar și lor. După o lună de muncă, cei doi nu au fost plătiţi, pe motiv că ferma nu ar fi realizat încă niciun câştig de pe urmă muncii lor.

Daniel a povestit că la fermă se munceşte în condiţii de îngheţ, la cules de căpşuni, pătrunjel şi cartofi. Nu există mănuşi său echipament de protecţie.

Cazarea e într-o clădire din apropiere, în care se dă drumul la încălzire doar 10 minute pe seara, iar muncitorilor li se asigura doar o masă pe zi după-amiaza. Singurii bani pe care i-au primit Florin şi Iuliana în decurs de o lună sunt 1000 coroane ceheşti pentru a-şi cumpăra mâncare.

Conform spuselor lui Daniel, în situaţia lor mai sunt cel puţin 10-15 persoane din România, care au povești similare şi care au fost recrutaţi prin aceleaşi oferte de locuri de muncă Olx.ro.

Daniel a contactat portalul IndieFrame, hotărât să părăsească fermă şi să se întoarcă împreună cu Iulia în România. A spus că doreşte ca toţi românii să ştie cum e la muncă în Cehia şi a dorit să transmită presei din România ce se întâmplă.

Li s-a refuzat transportul gratuit înapoi cu microbuzul, iar persoana de contact al agenţiei din România le-a spus  că mai au de muncit încă 2 luni, iar banii îi vor primi la sfârşit. Au încercat să vorbească cu patronii cehi de la fermă, dar aceştia au refuzat să-i asculte şi i-au trimis înapoi la angajatorul român, un tip poreclit ‘Mafian’ de muncitorii români de acolo, care i-a adus iniţial cu microbuzul în Cehia.

Acum sunt ‘pedepsiti să stea pe camera’  de 3 zile – nu mai sunt chemaţi să muncească după ce au încercat să se plângă cehilor. Sunt îngrijoraţi că nu se mai pot întoarce în ţară, neavând bani să îşi plătească înapoi transportul.

Foto Florian Daniel / IndieFrame