Reprezentanți ai diasporei, alături de membri ai comunității românești din SUA

APDA, 09 octombrie 2018 – Secretarul de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Lilla Debelka, a întreprins, în perioada 28 Septembrie – 1 Octombrie, o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, unde s-a întâlnit cu membrii comunității românești din California și a luat parte la o serie de manifestări organizate de aceștia.

La invitația asociației “Centrul Comunității Române”, în cadrul proiectului Sărbătoarea Centenarului Marii Uniri, demnitarul a participat la Festivalul românesc, care s-a desfășurat în Royer Park, Sacramento.

Români și americani deopotrivă s-au bucurat să petreacă alături de invitați de seamă și artiști români precum: Gheorghe Gheorghiu, Costel Busuioc, Onuț Viorica, Ghiță Berinde de la Ansamblul „Stelele Banatului”, Ansamblul  Artistic Profesionist „Crișana” Oradea, precum și mulți alți cântăreți talentați.

“În anul Centenar, mai mult decât oricând, românii au nevoie sa își păstreze sufletul românesc intact, felul de a fi și tradițiile neamului lor, să prețuiască obiceiurile noastre și întreaga noastră cultură, de care trebuie să rămânem mândri”, a transmis secretarul de stat.

Evenimentul a fost marcat și de prezența unor personalități precum: Excelența Sa Consulul General al României la Los Angeles, domnul Cosmin Dumitrescu, Consulul Onorific român la Sacramento, domnul Victor Alin Alistar, consilierul local din cadrul primăriei din Rosseville, Sacramento, Scott Alvord, președinta Asociației “Centrul Comunității Române”, Abigail Budak.

În continuarea vizitei, Lilla Debelka  s-a întâlnit cu membrii comunității românești din zona orașului Los Angeles și a participat la evenimentul “100 pentru Centenar. 100 pentru costume populare” organizat de asociația“Tradiții românești în California”, prezidată de Dorina Manga.

În sala de expoziție a Bisericii Emanuel din Anaheim, expoziția celor 100 de costume populare românești a încântat privirile românilor și ale americanilor prezenți la eveniment. Demnitarul a evidențiat în cuvântul său faptul că expoziția reprezintă fără doar și poate o activitate educativă și culturală în beneficiul comunității românești din Statele Unite.

Ulterior, secretarul de stat s-a întâlnit cu reprezentanți ai clerului, subliniind faptul că “rădăcinile noastre sunt puternice și valorile în care credem ne apropie mereu unii de alții în dorința de a fi mai buni și de a face bine”.

Activitatea și implicarea demnitarului român au fost recunoscute prin oferirea unei distincții din partea primarului din Anaheim, Tom Tait, prin reprezentantul Primăriei, consilierul James Vanderbilt.