Regimurile de pensii canadiene, inclusiv pentru emigranți și persoane parenate

APDA, 27 octombrie 2017 – În Canada există două regimuri de pensii guvernamentale: cel federal (Canada Pension Plan, CPP/Regime de pensions du Canada, RPC) şi cel provincial (Regime des rentes du Quebec, RRQ). Acestea două sînt contributive, adică depind de venitul pe care o persoană l-a avut în timpul vieţii. Nu există dispoziţii particulare pentru imigranţi, însă prestaţiile primite depind de perioada de timp lucrată în Canada.

O persoană este admisibilă dacă a contribuit la regim şi are mai mult de 65 de ani. Se poate primi o pensie redusă dacă vîrstă este între 60 şi 64 ani, iar persoană nu mai lucrează şi are un venit mai mic decît pensia de bătrîneţe canadiană şi provincială.

Dar şi cei care nu au lucrat deloc în Canada pot beneficia de un regim – Securite de la vieillesse (SV) – care nu este contributiv şi care depinde de perioada trăită în această ţară.

Aceste alocaţii sînt primite de cetăţenii canadieni, rezidenţii permanenţi sau titularii de permise speciale ministeriale care au vîrstă de peste 65 ani şi au trăit în Canada cel puţin 10 ani după vîrstă de 18 ani.

Pensia completă o primesc însă cei care au trăit în Canada mimim 40 ani după vîrstă de 18 ani. Dacă persoană parenata vine dintr-o ţară care a încheiat un acord de securitate socială cu Canada (cum este şi cazul României), anii petrecuţi în ţară de origine în care a cotizat la regimul din ţară să se iau în calcul pentru a ajută la îndeplinirea condiţiilor de acordare a SV.

În plus, cei care nu au lucrat în Canada pot beneficia de un supliment de venit garantat – Supplement de revenu garanti (SRG) -, care este un alt regim de pensii non contributiv accesibil celor care beneficiază de o pensie integrală sau parţială de SV. Aceste prestaţii pot fi încasate chiar din momentul în care se primeşte şi SV, admisibilitatea la SRG făcîndu-se în anumite condiţii:

– persoană să primească SV

– iar venitul anual nu trebuie să depăşească un anumit nivel.

Imigranţii parenati care provin din ţări cu care Canada a încheiat o înţelegere în domeniul securităţii sociale NU sînt admisibili la acest regim pe perioada angajamentului de parenaj (20 ani, în cazul părinţilor şi bunicilor), excepţie fiind cazul în care au trăit în Canada o perioada de 10 ani după vîrstă de 18 ani.

Un alt regim non contributiv – Allocation – este accesibil soţului/soţiei sau persoanei rămase văduva dacă soţul decedat beneficia de SV, SRG sau de amîndouă. Cetăţenii canadieni şi rezidenţii permanenţi sînt accesibili la acest regim dacă au vîrstă între 60 şi 64 de ani, au trăit în Canada cel puţin 10 ani, iar venitul total al cuplului (sau persoanei văduve) nu depăşeşte o anumită limita. Această alocaţie încetează la vîrstă de 65 ani, după care persoanele devin admisibile la SV. Criteriile de admisibilitate la Allocation pentru persoanele parenate sînt aceleaşi că în cazul SRG.

Dacă v-aţi hotărît că la bătrîneţe să va întoarceţi în ţară de origine, puteţi primi pensia canadiană şi în exteriorul ţării, în anumite condiţii: să fiţi cetăţean canadian sau rezident permanent în momentul în care aţi părăsit Canada şi să fi rezidat aici cel puţin 20 de ani după împlinirea vîrstei de 18 ani.

În cazul în care nu aţi locuit în Canada cel puţin 20 ani, puteţi totuşi să primiţi pensia – dar numai pentru luna în care aţi părăsit Canada şi următoarele 5 luni. Dacă reveniţi în Canada, pensia va fi restabilită.

Le Regime de rentes du Quebec