Primire festivă pentru o turistă română în Israel: ”Toată lumea mă aștepta, este o experiență uimitoare!”

APDA, 8 noiembrie 2017 – Ministerul israelian al Turismului a marchat astăzi, marți, 7.11.2017, aterizarea turistului nr. 3 milioane care a sosit în Israel în acest an. Ivana Aizik (31 ani) din România a venit împreună cu partenerul ei, Mihai Ghiorghesei, cei doi au având parte de o primire festivă la aeroport.
”Este o experiență uimitoare!”, a declarat Ivana într-un interviu acordat Canalului 2 al televiziunii israeliene.

”Mâine (miercuri, n.r.) este ziua de naștere a partenerului meu și el a vrut să meargă într-un loc însorit și cald. Așa că am decis să mergem în Israel pentru că avem prieteni aici și cred că a fost o decizie bună”, a explicat Ivana motivul pentru care au ales să vină în Țara Sfântă.

Ivana a mai povestit despre momentul în care a realizat că se întâmplă ceva extraordinar. ”Am încercat să-mi iau bagajele la aeroport și am constatat că nu veniseră. Personalul ne-a rugat să ieșim și când am ieșit, am văzut mulți oameni care aveau plancarte cu numele meu. Toată lumea mă aștepta. Chiar și ministrul israelian al Turismului a fost acolo, așa că a fost chiar uimitor. Planul nostru iniția era să mergem la plajă în sudul Israelului. Acum însă suntem la Ierusalim și nu ne pare deloc rău. Totul este minunat aici”.

Yariv Levin, ministrul israelian al Turismului, a organizat la aeroportul internațional Ben Gurion o ceremonie de primire festivă pentru Ivana și Mihai, care a inclus un covor roșu, flori și baloane, precum și un certificat prin care se atestă faptul că Ivana Aizik este turistul numărul 3.000.000 al statului Israel în 2017.
De asemenea, Ivanei și partenerul ei le-a fost oferită o vacanță plăcută și plină de surprize: limuzină personală, dar și o întâlnire particulară cu primul ministru israelian Beniamin Netanyahu, care le-a devenit, spre surpriza lor, ghid într-o vizită inedită a Ierusalimului.

”Depășirea numărului de 3 milioane de turiști în acest an, dar și a numărul record absolut de turiști, este o zi festivă și un punct de reper istoric. Sunt emoționat s-o primesc pe turista nr. 3.000.000 și fericit de realizările Ministerului Turismului, ca urmare a investițiilor masive pe care le facem pentru comercializarea Israelului în lume, a colaborării extraordinare cu firme si companii aeriene și a strânselor legături cu agențiile de turism. Toate aceste activități dau roade și rezultatele se văd: 17 miliarde șekeli economiei israeliene și mii de locuri de muncă, a declarat ministrul israelian al Turismului, Yariv Levin.

Nando Mario Varga