Povestea fascinantă a Alexandrei, singura reprezentantă a României în proba de patinaj viteză la Jocurile Olimpice de la PyeongChang

APDA, 13 februarie 2018 -Alexandra Ianculescu (26 de ani) s-a născut la Sibiu, pe 21 octombrie 1991, dar de 16 ani este stabilită în Canada, unde şi-a clădit o carieră în patinajul viteză. Este frumoasă, motiv pentru care apare în reclamele unor firme celebre, dar şi în calendare ”tematice”. În curând, va lansa în Canada o carte de bucate cu reţete de peste o sută de ani (evident, româneşti!) şi a plătit pentru a putea reprezenta România la Jocurile Olimpice. Bani investiţi în pregătire şi în participarea la competiţii! Alexandra este ea însăşi un personaj fascinant, tonic şi încrezător, un model pentru orice tânăr care doreşte să ia calea sportului.

Alexandra Ianculescu a pus România pe harta olimpică a patinajului viteză în condiţiile în care la noi în ţară nu există piste speciale pentru acest sport! S-a născut la Sibiu, pe 21 octombrie 1991, iar încă din copilărie a luat drumul patinoarului, continuând o tradiţie moştenită din familie. Mama sa a fost în 1968 campioana României la această disciplină. ”Am făcut multe sporturi când eram mică, şi tenis, şi schi, şi ceva patinaj. Dar când m-am mutat la Toronto, cu familia, în 2001, am început serios să practic short-track. În 2005, la 13 ani, am avut şansa de reprezenta provincia Ontario la o selecţie desfăşurată la Calgary, la un test de long track. Un concurs, Own the Podium, unde fiecare provincie a trimis câte doi reprezentanţi. Din Ontario am fost eu şi Jordan Belchos. Este şi el prezent la Jocurile Olimpice, reprezintă Canada la 10.000 de metri şi la Team pursuit. La acel concurs mi s-a spus că am viitor în long-track. În 2008, la 15 ani şi jumătate, am aplicat la Calgary, pentru a continua în această direcţie. La nici 15 ani am plecat de acasă, a doua oară. De data aceasta singură”, spune Alexandra.

Rezultatele nu au întârziat să apară. În 2011, a fost selectată pentru participarea la cupa mondială în echipa de juniori a Canadei, iar în 2013, 2014 şi 2015 în echipa de seniori, la aceeaşi competiţie. Au urmat titlurile naţionale ale Canadei la 500 şi 1.000 de metri. Rezultatele au adus-o în centrul atenţiei şi i s-a propus intrarea într-un program special de pregătire, cu alt antrenor decât cel cu care lucrează din 2013, Gregg Planert (65 de ani), cel care îi este alături şi acum, la Jocurile Olimpice de la PyeongChang. ”A fost un program extrem de dur, care nu mi s-a potrivit. După două luni nu mă mai puteam da jos din pat, din cauza unei stări de supra-antrenament. Am fost obligată să renunţ, iar după acea perioadă nici acum nu mi-am revenit pe deplin. Sunt mult mai bine, dar încă mai am până la forma sportivă dinainte. Nu aş fi crezut că-mi va lua atât de mult timp să-mi revin”, spune Alexandra.

Pentru PyeongChang, ea a început pregătirea alături de Gregg Planert, iar punctele câştigate la cupele mondiale din Olanda, Canada şi SUA i-au adus un loc între primele 32 din lume pe distanţa de 500 de metri şi implicit calificarea la PyeongChang. ”Visul meu a fost să particip la Jocurile Olimpice. Când eram mai mică m-am întâlnit cu idolul meu, Catriona Le May Doan, o canadiancă dublă campioană olimpică la patinaj viteză în 1988 şi 2002, şi i-am spus că într-o zi voi ajunge şi eu la Jocurile Olimpice. Chiar m-am întâlnit cu ea în Satul Olimpic şi am vorbit despre asta”, povesteşte Alexandra Ianculescu.

Ea ar fi putut să opteze şi pentru a concura sub steagul Canadei, dar nu ar fi fost sigură că şi-ar fi împlinit visul. ”În primul rând, ei nu ar fi fost de acord să lucrez cu Gregg, ceea ce pentru mine ar fi inacceptabil. Gregg este mai mult decât un antrenor, îmi este ca un tată. Mă antrenează fără să-mi ceară niciun ban. Dacă aş fi ales Canada poate că mi-ar fi fost bine din punct de vedere financiar, dar nu aş fi fost sigură că aş fi ajuns la Jocurile Olimpice”, punctează sportiva tricoloră. Alexandra şi-a plătit singură pregătirea şi participarea la competiţii în ultimii doi ani, peste 50.000 de dolari, bani pe care i-a strâns de la sponsori din Canada. Şi-a încercat şansa şi cu ceva companii din România, dar nu a primit niciun răspuns! ”Eu am plătit totul. Din păcate, federaţia română de patinaj nu are de unde. Comitetul Olimpic şi Sportiv Român m-a ajutat cu biletele de avion pentru Coreea de Sud şi mă bucur pentru acest lucru”, punctează sportiva.

La JO, ea va concura pe 18 februarie, în proba de 500 de metri. Interviul integral AICI