Pe urmele lui Eminescu la Viena

Cel mai des discutat și analizat personaj al culturii române a fost și este încă Mihai Eminescu, reprezentant de seamă al literaturii, culturii, presei și chiar politicii neamului românesc. Are și de ce , pentru că de-alungul vieții sale si-a folosit potențialul cu rost de a învăța, studia și de a transmite mai departe tainele vieții înțelese de el, dar neînțelese de omul de rând din societatea de atunci și chiar de astăzi. Astfel a reușit să lase o amprentă bine definită în cultura românească, influențând întreg alaiul de poeți, prozatori, critici literari și gazetari ce aveau să apară pe axa timpului după el.

S-a scris mult despre Eminescu, despre viața și activitatea lui. Drumul vieții lui a făcut să călătorească mult și să trăiască perioade relativ scurte în diferite părți ale țării și ale imperiului, având un contact bun cu societatea. Însă caracterul lui a făcut ca în toate popasurile vieții lui să se integreze bine și să aibă acces direct la sufletele oamenilor, fiind îndrăgit de cei din jurul lui, mai puțin de acei care nu erau cu aceeași simțire de inima și dornici de reîntregire a neamului românesc.

La sfârșitul sec. XIX mulți tineri români au urmat studiile la universități din Europa Centrală și de Vest. Cu origini rurale și care provin din familii de agricultori, învățători, preoti, studenții tineri români au trăit experiențe unice în marile metropole universitare. Viața de student și viața obișnuită a cafenelelor, la modă atunci, cu baluri și serate, a contribuit la formarea unor noi modele culturale în conștiința viitorilor intelectuali. La fel și tânărul Eminescu alege calea străintății, după multe perinderi în toată țara cu diferite trupe de teatru.

În anul 1869, la data de 2 octombrie, Eminescu se înscrie la Universitatea din Viena – Facultatea de Filozofie, la îndemnul tatălui său, Gheorghe Eminovici, ca student extraordinar. Diferenţa dintre un student extraordinar şi unul ordinar este că studentul extraordinar nu avea fixate materiile ce trebuiau studiate şi nu dădea examene de sfârşit de semestru, pe când studentul ordinar avea fixate exact materiile ce urma să le studieze şi dădea examene din aceste materii la sfârşitul semestrului. De altfel, lui Eminescu i-a convenit această situaţie; el a studiat şi aprofundat materii ce nu-i aparţineau facultăţii la care era înscris. Situaţia aceasta se datorează faptului că Eminescu nu a putut prezenta diploma de bacalaureat pe care facultatea o cerea.

Când a ajuns tânărul Eminescu la Viena, studenții români aveau două societăți academice , ‘’România’’ și ‘’Societatea literară’’ , la care, bineînțeles s-a înscris imediat. Nu a avut nevoie de mult timp să-și dea seama  că între tinerii români de acolo sunt mulți care nu fac parte din nici una din cele două societăți și se pierd în valurile vieții vieneze. Reuşeşte împreună cu Slavici să contopească cele două societăţi studenţeşti româneşti, formând societatea “România Jună”, una singură unde Slavici este ales preşedinte, iar Eminescu secretar.

În capitala imperiului Viena, Eminescu ca student luptă vehement (împreună cu alţi studenţi români) împotriva dualismului austro-ungar, care urmărea deznaţionalizarea poporului român. La Viena se întâlneşte cu foştii colegi de şcoală: Teodor V. Ştefanelli, Samuel Isopescu şi Iancu Cocinschi. Toţi aceşti colegi erau studenţi ordinari. La Viena, pe parcursul studiilor, Eminescu a locuit la mai multe adrese. La un moment dat a locuit cu studenţii (colegii săi) Iancu Cocinschi şi Samuil Isopescu pe strada Dianagasse nr. 8 din cartierul Landstrasse din Viena. Eminescu, din timpul şcolii (de tânăr), a fost un iubitor de artă şi cultură, participând la nenumărate manifestări culturale din oraşul lui Johann Strauss.

Stefanelli, colegul său, spune despre Eminescu că era vioi, vorbăreţ şi neastâmpărat, la Viena ca student “râdea adesea, cu o naivitate de copil, de făcea să râdă şi ceilalţi”. Pe timpul şederii la Viena, Eminescu lua masa de amiază de obicei la restaurantul “Moretti” sau uneori la restaurantul “Zu den drei Tauben”, iar cafeaua şi-o consuma la cafeneaua “Troidl” de pe strada Wollzeile, unde se adunau majoritatea studenţilor români din toate provinciile româneşti (cca. 100 studenţi, unde discutau diferite probleme importante ale vieţii politice, culturale, economice, etc. din ţară). Pe lângă foarte multe activităţi culturale, ştiinţifice, economice, politice ce le desfăşura studentul Eminescu la Viena, nu evită să neglijeze poezia, publicând numeroase poezii în revista ieşeană “Convorbiri literare”, condusă de Iacob Negruzzi.

Cafeneaua vieneză este o adevărată instituţie de cultură, fiind un loc de întâlnire a vienezilor unde se poartă discuţii, se pot servi pe lângă cafea băuturi alcoolice şi bineînţeles produse de patiserie şi cofetărie unice în Europa. Pe pereţi sau la anumite mese se găsesc ziare, reviste şi vienezul le citeşte aici fiind informat ce se petrece pe toate meridianele Terrei.

O scenă remarcantă din viața studentului Eminescu la Viena o avem redată în următorul text extras din ‘’Amintiri din Junimea’’ de Iacob Negruzzi:

‘’ Poeziile lui Eminescu, scrisorile sale, scrise altfel decât cele ce primeam obișnuit de la toți autorii, făceau să mă interesez tot mai mult de acest tânăr poet. Având a pleca în acea vară la băi în Austria, hotărâi să mă opresc la Viena câtva timp pentru a face cunoștință cu Eminescu și a petrece cu dânsul o bucată de vreme. Dar nu l-am înștiințat de sosirea mea, voind să-i fac o surprindere. Ajuns la Viena, mă dusei la cafeneaua Troidl din Wollzeile, unde știam că este locul de adunare al studenților români și mă așezai la o masă deoparte lângă fereastră, de unde, fără a fi băgat în seamă, puteam observa pe toți tinerii ce vorbeau între dânșii românește. Erau mulți adunați în ziua aceea, unii apăreau mai inteligenți, alții mai puțin, dar mai toate figurile aveau expresiuni comune, încât îmi zisei că Eminescu nu poate să fie printre dânșii. Deodată se deschide ușa și văd intrând un tânăr slab, palid, cu ochii vii și visători totodată, cu părul negru, lung, ce i se cobora aproape până la umeri, cu un zâmbet blând și melancolic, cu fruntea înaltă și inteligentă, îmbrăcat în haine negre vechi și cam roase. Cum l-am văzut, am avut convingerea că acesta este Eminescu și, fără un moment de îndoaială m-am sculat de pe scaun, am mers spre dânsul și întinzându-i mâna, i-am zis:

-Bună ziua, domnule Eminescu.

Tânărul îmi dădu mâna și privindu-mă cu surprindere …

-Nu vă cunosc, răspunse el cu un zâmbet blând.

-Vedeți ce deosebire între noi, eu v-am recunoscut îndată.

-Poate nu sunteți din Viena.

-Nu.

-După vorbă sunteți din Moldova … poate din Iași?

-Chiar de acolo

-Poate sunteți domnul … Iacob Negruzzi? zise el cu sfială

-Chiar el.

-Vedeți că și eu v-am recunoscut?

La auzul numelui meu, lățit între tinerimea studioasă din cauza Convorbirilor literare, studenții români din cafenea se grămădiră împrejurul nostru și Eminescu mi-i făcu cunoscuți. Cei mai mulți erau din Transilvania și Ungaria, câțiva din Bucovina.

”Îmi pare rău că Slavici a plecat din Viena în vacanțe, zise Eminescu, aș fi dorit foarte mult să faceți cunoștința lui. Eu cred că Slavici este un scriitor cu viitor, el cugetă drept, are idei originale, și va scrie foarte bine când va mânui mai ușor limba română, de care s-a cam dezvățat în școlile ungurești.”

Împrieteniți din cel dintâi moment, am stat mai bine de o săptămână în Viena, petrecând tot timpul cu Eminescu, discutând împreună despre trecutul și viitorul românilor, despre războiul franco-german ce tocmai izbucnise și pasiona toată lumea, și mai ales despre literatura noastră națională.

Pe Slavici l-am cunoscut numai la întoarcerea mea de la băi și l-am îndemnat să scrie un studiu comparativ între cele două popoare conlocuitoare, români și unguri, la care se refera și un pasaj din scrisoarea ce am primit de la Eminescu dupa întoarcerea mea la Iași.

La despărțirea noastră întrebai pe Eminescu dacă i-ar plăcea să se așeze în Iași când va sfârși studiile sale.

” Aș veni bucuros, îmi răspunse el, căci Societatea Junimea are pentru mine o mare atracție, însă mai târziu. Deodată ne-am înțeles cu Slavici să punem în mișcare pentru anul viitor o mare întrunire a studenților români din toate părțile la mormântul lui Ștefan cel Mare din Mănăstirea Putna. Când ne-om fi îndeplinit această datorie, vin. ‘‘

Ruben Doran, Viena