Meniu principal

„Numărătoarea inversă” pentru românii de la Cernăuți

Ne lipsește rigoarea clepsidrei. Și iuțeala pasului care ar prinde până și cel mai grăbit tramvai. Mascăm vârsta cu pigment de Henna, ne tolănim în moleșeală cinci zile pe săptămână, iar în week-end ne declarăm obosiți. Nici sacrificiul nu ne mai stă în caracter. Renunțăm cu ușurință la promisiuni, la prietenii. Și mă întreb dacă asocierea poporul meu, poporul nostru se mai face cu acea palmă plină de bătături?

Suntem modești în inițiative și generoși în critici. Cu admirații obligatorii, în exces, de parcă epoca dictatorilor și-ar continua mersul. Niște purtători de închipuiri în care ne vedem influenți. Adevărul e altul: suntem statici – că poate o veni muntele la noi… Și resemnați – dacă o fi ca muntele să nu ajungă. Niște îmblânzitori de ierni prin defrișarea codrilor. Și risipitori de glie, pe care o vindem fără remușcări. Defilăm cu bolizi prin țările altora, iar în țara noastră ne stau împânzite cu mohor mormintele. Frumoasele bancuri de altădată, cu Ion și Maria, le-am (re)personalizat cu tentă străină. Acum se rezumă totul la Johnny și Mary… Ne-am transformat casele în palate, iar bojdeuca lui Aron Pumnul stă să cadă la prima furtună. Inițierea unui proiect „câte o grivnă pentru salvarea acesteia” ar fi transformat cei patru pereți într-un admirabil Muzeu al Neamului. Dar – cine să dea, când toată lumea „n-are”!

Da. Nu avem! Nu avem nici cel mai mărunt spirit de observație că, în anul 2019, pentru prima oară în istoria noastră, s-au născut mai mulți copii români în afara Țării decât la ei Acasă. Nu observăm nici firele de care atârnăm, precum niște manechini, în piesa altora. Se prăbușesc Imperii – Concordia, Zorile Bucovinei, cele care ne-au definit pentru totdeauna ca români la Cernăuți. Imperii incomparabile cu presa de bulevard de astăzi, dacă e să-mi amintesc câtă școlire gazetărească am avut șansa, alături de alți tineri, să fac în preajma Maeștrilor Simion Gociu, Ilie Gavanos, Mircea Lutic, Vadim Bacinschi, Tudor Andrieș. Imperii pe care le cred irepetabile! Imperii care aveau conștiința predecesorilor și cultivau urmași – acea strajă la hotare, obligată să reziste vremurilor. Poate doar grație acestor remarcabile personalități am învățat să scriu în ultimul alineat al fiecărui text ceva ce ar putea trezi conștiința noastră amorțită.

Nu avem soluții – pentru că nu le căutăm! Preferăm gloriile trecutului cu care să ne adormim copiii și micile nădejdi că tot ei ne vor răzbuna. Nu mai resimțim gustul gutuii din copilărie, pentru că nici nu ne prea obosim să o ținem o iarnă întreagă la fereastră, așa cum făcea mama. Ostenim din nimicuri, ne supărăm din fleacuri și nu mai măsurăm de șapte ori înainte de a tăia. Toate acestea și multe altele ne-au transformat în pionii Numărătoarei Inverse de la Cernăuți.

Apropo: ce au în plus românii din Serbia și ce-i motivează să fie mult mai prezenți într-un spațiu în care, credeți-mă, obstacole au greutate dublă în comparație cu ale noastre? Ce-i face să pună pe primul loc identitatea? Și să cultive cete de tineri care să nu permită prăbușirea Imperiilor moștenite? Ce au alții – care rămân neînfricați români și la capătul lumii? Și ce nu avem noi – de ne lăsăm pașii să ne ducă spre prăpastie?

Salvat nu este cel care pleacă; cel ce rămâne în Țara lui va cunoaște libertatea adevărată!  

Dorina POPESCU, pentru Agenția BucPress din Cernăuți

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns