Mircea Cărtărescu, turneu literar în Spania

APDA, 17 septembrie 2018 – Cu ocazia lansării în limba spaniolă a primului volum din trilogia Orbitor, Aripa stângă, precum şi a decernării Premiului Formentor, în cadrul celei de-a 18-a ediţii, care va avea loc anul acesta la Mallorca, scriitorul Mircea Cărtărescu va participa la un turneu literar în Spania, în perioada 28 septembrie – 4 octombrie 2018. Cu acest prilej, s-au organizat mai multe întâlniri cu scriitori şi cititori, români şi spanioli, după cum urmează:

28 septembrie, Mallorca

17.00 Despre Cărtărescu, Hotel FormentorPort de Pollença (Mallorca). Cu Marian Ochoa de Eribe, Mircea Cărtărescu, Enrique Redel şi membrii comisiei de decernare a Premiului “Formentor de las Letras”: Basilio Baltasar, Francisco Ferrer Lerín, Andrés Ibáñez, Aline Schulman y Alberto Manguel.

20.00 Înmânarea Premiului „Formentor de las Letras 2018”

30 de septembrie, Mallorca

16.30 Discuţii Litetare Formentor, Hotel Formentor Port de Pollença (Mallorca). Colocviu «Divas», con Mircea Cărtărescu, Pierre Assouline, Basilio Baltasar, Gerald Martin şi Judith Thurman. Moderează: Àngels Barceló.

3 octombrie, Madrid

19.00 Prezentarea traducerii la Librăria Alberti, Calle Tutor, 57 28008 Madrid. Cu Marian Ochoa de Eribe şi un prezentator care urmează a fi numit.

4 octombrie, Bilbao

Festivalul Ja! Bilbao. Locul şi ora urmează a fi stabilite. Cu Marian Ochoa de Eribe, Enrique Redel şi un prezentator care urmează a fi numit.

Despre roman

Orbitor nu e, propriu-zis, un roman, decât în sensul cel mai larg al cuvîntului. Eu prefer să-l numesc „o carte”. Ar putea fi, într-adevăr, „cartea vieții mele”, nu însă în sensul de „cea mai bună” sau „cea care va rămîne”, ci de scriere care le unifică-ntr-un fel pe toate celelalte. După „Orbitor”, cred că se va vedea mai bine unitatea scrierilor mele.” – Mircea Cărtărescu

Despre autor

MIRCEA CĂRTĂRESCU s-a născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980. În prezent este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti. Este poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist. A publicat mai multe volume de poezie şi proză, printre care: Faruri, vitrine, fotografii (1980); Poeme de amor (1984); Levantul (1990); Travesti (1994); Orbitor. Aripa stângă (1996); Orbitor. Corpul (2002); Orbitor. Aripa dreaptă (2007); Frumoasele străine(2010); Ochiul căprui al dragostei noastre (2012); Nostalgia (2013); Solenoid (2015).