Ministrul diasporei: «Ţara noastră a pierdut ani în şir oameni valoroşi, se fac paşi importanţi pentru menţinerea lor acasă.»

APDA, 6 martie 2018 – Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a declarat joi că milioanele de români de peste graniţă trebuie convinşi că România nu i-a uitat.

“În ţară se întâmplă lucruri bune care trebuie comunicate. Aşa cum am spus, trebuie să convingem 10 milioane de români de peste graniţă că România nu i-a uitat şi astfel să-i ajutăm să nu uite România şi trebuie să găsim căile prin care aceşti români să continue să fie conectaţi la realităţile noastre şi, mai ales, implicaţi în dezvoltarea societăţii româneşti”, a spus Intotero, potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MpRP).

Ea a menţionat că la nivelul ministerelor s-au luat decizii şi se pregătesc proiecte care vin în sprijinul românilor.

“Ministrul Muncii a anunţat că, de astăzi, 1 martie, salariile medicilor vor creşte cu procente între 70% şi 172%. Un medic primar care avea un salariu de bază net de 3.900 de lei va ajunge la 15.000 de lei, un medic primar medicină legală va câştiga 16.250 lei, faţă de 9.481 de lei. Vor creşte, de altfel, şi salariile din învăţământ. Ţara noastră a pierdut ani în şir oameni valoroşi, dar iată că se fac paşi importanţi pentru menţinerea lor acasă. Mai departe, românii plecaţi în străinătate care se întorc în ţară vor putea să obţină fonduri europene de maximum 38.000 de euro, în urma unui concurs de planuri de afaceri care ar urma să aibă loc în vara anului 2018, în cadrul unui proiect derulat prin linia de finanţare Diaspora Start-Up”, a declarat Intotero.

Potrivit acesteia, la sfârşitul lunii februarie, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi preşedintele ANOFM, Cristiana Barbu, au semnat trei proiecte cu finanţare europeană în valoare totală de 9,7 milioane euro pentru integrarea tinerilor şomeri pe piaţa muncii din România.

“Două dintre proiecte vizează schemele naţionale de ucenicie şi stagii şi oferă sprijin financiar nerambursabil angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă şi/sau stagii pentru absolvenţii de învăţământ superior. Cel de-a treilea proiect, având o valoare de 460.000 euro, vizează activarea tinerilor NEETs (Not in Education, Employment or Training/care nu sunt înscrişi într-un program de educaţie, ocupare sau formare profesională). Concret, prin acordarea unei prime de activare, se urmăreşte stimularea ocupării în rândul tinerilor”, a adăugat Intotero.

Ea a subliniat că Ministerul pentru Românii de Pretutindeni trebuie să-şi asume obiective îndrăzneţe.

“Ministerul, ca de altfel fiecare membru al echipei guvernamentale – va fi performant, implicat, conectat, vizibil, recunoscut. O mai bună comunicare între instituţii, promovarea proiectelor care vin în sprijinul românilor sunt câteva dintre liniile pe care instituţia le va urmări, aşa cum a rezultat şi din lansarea calendarului de acţiuni de pe 27 februarie, cu sprijinul Academiei Române, partener pe termen lung al MpRP”, se mai arată în comunicat.