Marius Sima, de 11 ani construiește baraje în SUA: ”România e țara mea, dar ACASĂ, pentru mine, e aici”

APDA, 07 mai 2018 – Marius Sima este originar din Baia Mare, iar în prezent locuiește în Statele Unite ale Americii. A absolvit Institutul de Mine din Petroșani dar odată ajuns în străinătate a fost nevoit să-și echivaleze studiile. ”Aici nu contează ce diplome ai, contează ce știi și ce poți face. Încredere ți se oferă de la bun început. Depinde de tine dacă onorezi sau nu încrederea asta. Odată pierdută e aproape imposibil de recâștigat”, ne-a spus el.

Românul se consideră îndeplinit din toate punctele de vedere. ”De 11 ani construiesc baraje în America și am străbătut toată țara asta în lung și în lat. Tot de 11 ani am o familie, locuiesc într-o casă frumoasă, așa cum mi-am dorit mereu.”

Pentru el, România ”…e frumoasă și  nu mă pot gândi la ea altfel, decât că e țara mea, însă “acasă” pentru mine e aici.”

Are un sfat pentru românii din țară: ”Să meargă la vot! E singură modalitate într-o democrație în care poți produce sau poți afecta schimbarea.”

Despre aventura emigrării, povestea sa în SUA, problemele cu care s-a confruntat și mesajele pe care le are pentru români, într-un interviu exclusiv APDA.

Cine este Marius Sima?

Sunt absolvent al Institutului de Mine din Petroșani. Mi-am început cariera lucrând în minerit în orașul natal, însă mineritul așa cum a fost, era deja muribund când am absolvit eu. Am avut însă șansa să fac tranziția spre o firmă mixtă, un joint-venture Româno-Australian unde am luat contact prima oară cu ceea ce înseamnă construcții civile, și muncă într-o firmă privată, cu capitalismul. La vremea aceea investiția era de mare anvergură pentru România. Am luat de asemenea contactul și cu legislația și bulibășeala ce există privitor la investițiile străine, ordonanțe de urgență, tot felul de Hotărâri de Guvern care primau în fața legii, o legislație pe care nu te puteai baza mai mult decât rezista un guvern, o instabilitate îngrozitoare. România atunci părea imposibil să se alinieze vreodată Uniunii Europene, cu o inflație înfiorătoare, cu un sistem bancar rudimentar, cu servicii inexistente, cu vize necesare aproape peste tot unde ai fi vrut să călătorești.  Îi apreciez enorm pe cei care au avut curajul să înceapă o afacere atunci, să o dezvolte, și care au rămas și au reușit în pofida tuturor opreliștilor ce li s-au pus în cale.

Când a început ”aventura” în Statele Unite?

Am părasit țara în 2000 pentru Atlanta, USA, unde locuiesc de 18 ani. Eu am decis sa parasesc țara dupa ceea ce  am vazut ce s-a întamplat la mineriade, am văzut camioanele cu mineri, magazine sparte, oameni bătuți, iar 13-15 iunie ’90 a pus capacul. Atunci mi-am zis ca Romania pentru mine reprezinta o cauza pierduta, că nu mai e nimic de facut si rămânând voi irosi o buna parte din viata mea, pentru ca efectiv nu vedeam ca țara să iasă din marasmul in care o bagasera atatia ani de comunism. In anii ce au urmat pana la terminarea școlii m-am pus temeinic pe invatarea limbii engleze, dupa terminare, am lucrat sa-mi câstig cât de cât o experienta si au mai trecut 8 ani până ce mi-am zis, gata, până aici a fost.

A fost greu la plecare? Cum au reacționat familia, prietenii? 

E greu să lasi totul in urma; familie, prieteni de-o viată, o slujba bună într-o firma straina si locuri comune, cunoscute pentru a începe de la zero intr-un loc complet strain, intr-o altă cultură, intr-un loc în care nu cunoști pe nimeni și de care practic nu te leaga nimic. Am plecat cu doua valize, pline de haine, acte si carti dragi, Mi-am lasat parintii uitandu-se in gol in aeroport la Budapesta. Ce-or fi simtit ei atunci e greu să-mi imaginez. Mergeam practic peste ocean, la 8000 km distanță de casa, neștiind unde voi lucra, daca voi lucra, daca voi găsi ceva, ce anume, cine sunt cei la care voi locui…nu știam mai nimic, decât din sutele de pagini tiparite de pe internet despre noua mea destinatie. Nici internetul la vremea aceea nu era cine știe ce, dar aveam unde lucram si m-am putut documenta și comunica. Am intrat repede în contact cu Comunitatea Română din Atlanta, în America toate comunitățile de români sunt organizate în jurul bisericii. Biserica e locul unde se întalnesc in weekend, la festivaluri și diverse evenimente. In rest, fiecare are slujba lui, si își vede de treabă. Și treaba e destulă! Incepi de jos, și incet-incet, daca dovedești de ce ești in stare doar cerul e limita.

Care au fost probleme cu care te-ai confruntat?

Am inceput dupa o saptamana sa lucrez ca technician constructor pe linie geotehnica, iar după 12 ani si tranzitia prin alte 2 firme, ca tehnolog. Mi-au mai trebuit înca 3 ani ca sa ajung inginer rezident responsabil de calitatea si execuția construcției din partea arhitectului/proiectantului. E greu să  evoluezi fără să ai studiile facute in America. Aici nu conteaza ce diplome ai, conteaza ce știi și ce poti face. Incredere ți se oferă de la bun început. Depinde de tine dacă onorezi sau nu încrederea asta. Odată pierdută e aproape imposibil de recâștigat. Intr-un fel aici e ca si legea lui Murphy: “Orice om tinde să fie promovat până la nivelul său de incompetență”, iar in spatele fiecărei promovări stau ani multi și grei de muncă.

Cum se consideră Marius Sima în prezent? Dacă ar da timpul înapoi ar face același drum?

De 11 ani construiesc baraje in America si am străbătut toată tara asta în lung și în lat. Tot de 11 ani am o familie, locuiesc intr-o casă frumoasă, asa cum mi-am dorit mereu. Am stat mult să mă gândesc daca aș fi putut avea toate astea rămânând, iar raspunsul e – cred că nu. O alta întrebare pe care mi-am pus-o e dacă aș mai face pasul acesta acum, iar raspunsul e acelasi – cred ca nu.

Cum este România de azi pentru tine?

Romania azi, ca membra in Uniunii Europene  si NATO, o vad ca ani lumina față de România lăsată de mine in urmă. E frumoasa Romania si  nu ma pot gandi la ea altfel, decat ca e tara mea, insa “acasa” pentru mine e aici. Păstrez legatura cu foștii colegi, cu aproape toți prietenii și cu familia, calatoresc să-i vad de câte ori am ocazia. In ultimii ani, am reusit să ajung în Romania chiar și de două  ori pe an și mă consider un norocos că pot face asta.

Se vede România din America?

Din America, România nu se vede defel. De altfel programele TV și de știri sunt făcute în așa fel încât știrile  despre Europa să fie  puține și din păcate, doar cele negative ajung să facă senzație și să fie difuzate. Mulți, și aici vorbesc de americanul simplu, cu cunoștințe vagi de geografie și istorie, o consideră că fiind parte sau desprinsă din Rusia, știu ceva vag cum că ar fi fost o țara comunistă și de aici, asocierea.

Cam toți o văd că un tărâm cețos, cu clima rece, munți și castele medievale, clișee ale filmelor de la Hollywood. România e un nume vag pentru majoritatea Americanilor. Transilvania însă nu, și asta tot din cauza culturii și a popularizării excesive a prostioarelor despre Dracula și vampiri.

Ce ai schimba în România, după 18 ani trăiți în SUA?

În primul rând sistemul de aplicare al legii. Lege există, dar Justiția pare incapabilă să condamne pe cei care o încalcă. Aș schimbă felul de a gândi despre drumuri și căi ferate, aeroporturi și transporturi în general. România nu se va putea dezvolta și va rămâne mereu în urmă țărilor care își construiesc un sistem modern de autostrăzi, de transporturi pe celea ferată, maritime, fluvial, aeriam…tot ce ține de transport, toată mentalitatea trebuie schimbată. Mereu am stat și m-am gândit, de aici, de ce nu construiește România autostrăzi? Da, se fură, etc…dar chiar și asa…e ca și cum nu ar există voința. Știu că e greu, că există o mulțime de proprietari de teren care trebuie despăgubiți în urmă deposedării, dar pentru asta trebuie lucrat la lege iarăși. Iar tot ce se face se face atât de încet. Trec anii, oamenii se satură de așteptat, pleacă…pleacă în continuare și mulți nu mai revin. Revin în general cei plecați la o vârstă mai înaintată, care nu mai pot prinde rădăcini afară și pentru care plecarea reprezintă doar o modalitate de câștig pe care nu o au în țara, negăsind de lucru, sau chiar dacă au de lucru se sătura de a fi prost platitti. Aceștia sunt emigranți pe motive economice.

Te-ai reîntoarce în România?

Aș reveni în România în contextul în care mi-aș putea pune în practică experiență dobândită aici, dar la o remunerație corespunzătoare, dacă le-aș putea oferi copiilor mei o educație sau accesul la o educație cel puțin comparabilă cu ce poate oferi sistemul american, accesul la servicii de sănătate comparabile, dacă aș vedea legea aplicată corect tuturor. Însă realizez că nu sunt numai eu, e și soția și mai sunt și copiii. Țara copiilor mei este asta, iar dacă ei, când vor fi în măsură să decidă vor dori să o părăsească, atunci eu nu voi spune nimic, fiecare e dator să facă ceea ce crede că e mai bine pentru el. Lumea însă devine pe zi ce trece un loc din ce în ce mai mic. Vom ajunge în câțiva ani să nu mai însemne mare lucru că trăiești în Italia, SUA, Australia sau România.

Ce ai transmite românilor din țară?

Aș dori să transmit Românilor din țara să meargă la vot! E singură modalitate într-o democrație în care poți produce sau poți afecta schimbarea. E inutil să te plângi că treburile nu merg când lași pe alții să decidă pentru ține ce trebuie și cum trebuie făcut.

Celor tineri, să studieze și să obțină o educație care să le fie de folos, e extraordinar că sunt foarte mulți IT-ști și specialist în computere, dar că să-I ții în țara trebuie să-I poți plăți cum trebuie, la fel țara aia are nevoie de ingineri, care dacă nu au ce lucra sau nu sunt plătiți vor plecă la rândul lor. Celaltă față a monedei e că poți avea câte diplome și doctorate vrei, dacă nu știi să faci nimic, să pui în practică ce ai învățat, pentru ce ai studiat toți anii aia,, totul e egal cu zero, nu valorează nimic. Nu poți construi un pod,, un drum, fără să ai cunoștințele necesare, degeaba ai facultate de management, la fel nu poți construi nimic numai cu ingineri și șefi, ai nevoie de tehnicieni, de muncitori, operatori, și e nevoie și de muncă necalificată.

Sunt incomparabil mai multe șanse să reușești și să ai o viață frumoasă și plină acum, în România, decât existau acum 20 de ani. Nu încape nici o îndoială. Însă nimic nu se face fără efort.

Celor în vârstă, dintre care mulți sunt părinții celor plecați, le doresc doar sănătate!

Dar celor din diaspora?

Românilor din diaspora le doresc să-și realizeze visele pe care le-au avut atunci când au plecat, cât mai repede cu putință. Diaspora românească a ajuns să fie cel mai mare investitor străin, nu cred că asta e normal, însă spune multe. Faptul că se trimit bani în țară, presupune excedent. Dacă în loc să fie cheltuiți, banii ăștia ar fi investiți direct prin bursă în întreprinderi existențe sau în mici afaceri start-up, ar produce nu numai mai mult, dar ar crea locuri de muncă. Există din ce în ce mai multe inițiative în privință asta, ceea ce e lăudabil. Există chiar programe și grupuri de lucru formate pentru a ajută repatrierea și suportul financiar al celor ce se repatriază și doresc să înceapă afaceri. Depinde de fiecare să aleagă un drum care să-I fie cât mai ușor. Unii decid să înceapă de la început, cum am făcut-o eu, alții decid să meargă o vreme, să strângă un capital pe care să-l reinvesteasca acasă, dorul de casă și lăsatul în urmă al familiei și prietenilor fiind mai puternic, alții merg pentru o vreme și sunt luați de val și nu se mai întorc.

Daniela Popescu