Meniu principal

MAE a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde sunt anunțate greve până pe 28 aprilie

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei că, în perioada 15-28 aprilie 2019, sunt anunțate o serie de greve în transporturile aeriene și feroviare.

Potrivit unui comunicat al MAE, a fost declanşată o grevă a personalului de securitate din Aeroportul Adolfo Suarez Madrid Barajas. Greva afectează serviciile de control de securitate şi acces în zonele de îmbarcare din cele patru terminale ale aeroportului. Se recomandă celor ce urmează să folosească acest aeroport să se prezinte din timp pentru realizarea formalităţilor de îmbarcare. Greva se va extinde, în zilele de 21 şi 24 aprilie, la toate aeroporturile din Spania, precizează sursa citată.

În perioadele 15 – 17 aprilie şi 22 – 24 aprilie, piloţii companiei aeriene Air Nostrum se vor afla în grevă. Astfel, o mare parte a zborurilor interne din Spania pe care această companie le efectuează în mod normal vor fi afectate. Se recomandă celor care au de efectuat un zbor intern în Spania să verifice din timp dacă urmează să călătorească cu această companie şi dacă zborul este sau nu afectat de această grevă.

Conform MAE, începând cu 17 aprilie intră în grevă sindicatele din infrastructura feroviară, de la liniile de tren de mare viteză şi lucrătorii din porturi. Se recomandă cetăţenilor care au de efectuat călătorii cu trenurile de mare viteză sau cu feriboturile din porturile spaniole să verifice din timp dacă le vor fi sau nu afectate planurile de deplasare.

Între 18 şi 28 aprilie vor fi în grevă lucrătorii care asigură controalele de securitate în gările din Spania. În cazul călătoriilor cu trenul în Regatul Spaniei, se recomandă prezentarea mai din timp în gara de plecare, din cauză că timpii necesari efectuării controlului de securitate vor fi mult mai mari decât cel obişnuit.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la http://madrid.mae.ro numerele de telefon ale Ambasadei României la Madrid: +34/917 344 004, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Ambasadei României în Regatul Spaniei: +34/649 656 032.

Ministerul Afacerilor Externe  recomandă consultarea paginilor de internet http://madrid.mae.rohttp://barcelona.mae.rohttp://bilbao.mae.rohttp://sevilla.mae.rohttp://ciudadreal.mae.rohttp://castellon.mae.rohttp://zaragoza.mae.rowww.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

Sursa: Occidentul Românesc

  • 12
  •  
  •  
  •  
  •  
    12
    Shares


Lasă un răspuns