Meniu principal

Lansare-eveniment a ediției 2019 a Taberelor ARC

Într-o atmosferă plină de voie-bună și energie, ediția 2019 a programului de tabere ARC, organizat de Ministerul pentru românii de pretutindeni în parteneriat cu Ministerul tineretului și sportului, a fost lansată astăzi în toate cele patru centre de agrement care vor primi anul acesta copii din diaspora și din comunitățile istorice.

Ediția 2019 a venit cu numeroase premiere. Premierul Viorica Dăncilă a luat parte la deschiderea festivă de la tabăra Sulina, alături de ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, de ministrul tineretului și sportului, Bogdan Matei, de ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici, ministrul culturii și identității naționale, Daniel Breaz, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, alături de senatorul Mihai Fifor, deputatul Mirela Furtună și reprezentanți ai autorităților locale. De asemenea, este pentru prima dată când lansarea are loc simultan în toate cele patru centre – la Sulina, județul Tulcea, la Oglinzi, județul Neamț, la Căprioara, județul Hunedoara și la Săcelu, județul Gorj.

Lansarea din toate cele patru tabere a fost o ocazie ca tinerii și copiii participanți să își demonstreze talentele artistice, sportive precum și cunoștințele de limba română. Ei au găsit parteneri de activități în miniștrii și oficialii locali care i-au vizitat și care, spre surpriza lor, li s-au alăturat la atelierele de lucru, la fotbal, la volei și chiar la plajă.

O altă premieră este numărul record de participanți, de peste 3.000 de copii și tineri care, pe parcursul a 8 săptămâni, vor intra în contact cu tot ceea ce înseamnă România, tradiția, cultura și civilizația românească. În același timp, la ediția 2019 participă copii români din state precum SUA, Germania și Emiratele Arabe Unite.

Premierul Viorica Dăncilă a reiterat importanța respectării drepturilor românilor la identitate etnică, lingvistică şi religioasă și a salutat interesul din ce în ce mai mare pentru activitățile întreprinse de Guvernul României, în vederea păstrării și promovării identității românești.

De asemenea, ministrul Natalia Elena Intotero a subliniat că prin intermediul programului de tabere ARC, copiii români de pretutindeni își consolidează apartenenţa la identitatea cultural-românească, prin aprofundarea cunoştinţelor de limbă română. De asemenea, taberele ARC facilitează interacţiunea şi dialogul între tinerii din comunităţile istorice, dar şi tinerii din diaspora prin dezvoltarea abilităţilor de comunicare, care este foarte importantă în promovarea imaginii României. Demnitarul și-a exprimat aprecierea față de toți cei care susțin și se implică în desfășurarea cu succes a acestui proiect, care de la an la an, adună din ce în ce mai mulți tineri și elevi români din toate colțurile lumii.

Informații suplimentare:

Taberele „ARC” vor fi organizate în perioada 1 iulie – 27 august 2019, în serii consecutive de câte 7 zile în Centrele de Agrement din Sulina, județul Tulcea, Oglinzi, județul Neamț, Căprioara, județul Hunedoara, și Săcelu, județul Gorj.

Anul acesta, la ediția 2019 sunt așteptați în taberele ARC peste 3.000 de copii și tineri români din Albania, Austria, Bulgaria, Canada, Cehia, Emiratele Arabe Unite, Franța, Germania, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Marea Britanie, Olanda, Republica Moldova, Serbia, Spania, Statele Unite ale Americii, Ucraina și Ungaria. „ARC” este parte a Programului de Guvernare 2018-2020 și face parte din pilonul Educație „Nicolae Iorga”, înscriindu-se în Planul anual de acțiuni proprii al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns