Meniu principal

La Trecerea Frontierei Cenad s-a descoperit o armă cu aer comprimat.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad au descoperit o armă cu aer comprimat, pe care un cetățean român a ascuns-o în portbagajul autoturismului cu care se deplasa.

În data de 08.04.2019, ora 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, județul Timiș, s-a prezentat la controlul de frontieră, pentru a intra în România, cetăţeanul român C.A., în vârstă de 22 de ani, domiciliat pe raza județului Dolj, la volanul unui  autoturism, marca Audi, înmatriculat în Marea Britanie.

La controlul autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunsă și nedeclarată, în portbagajul acestuia, printre bagajele tânărului, o armă neletală, marca SMK B2 TRADITIONAL, calibru 4.5 mm, ambalată într-o folie.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că, pentru o astfel de armă este necesară deţinerea unui permis de port armă sau autorizație şi nici faptul că trebuie declarată la controlul de frontieră.

Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns