La Atena a avut loc prima întâlnire în vederea înfrățirii orașelor Arta și Făgăraș

APDA, 22 mai 2018 – Sâmbătă, 19 mai 2018, la sediul Ambasadei României din Atena, Asociația Interculturală Româno-Elenă DACIA, în cadrul evenimentului ”Fii mândru că ești român!”, a organizat o primă întâlnire între reprezentanții orașelor Arta și Făgăraș în vederea realizării înfrățirii între cele două localități, care are dreptscop colaborarea şi realizarea de proiecte comune în mai multe domenii: cultură, învăţământ, turism, sport, activităţi sociale şi economice.

Discuțiile au fost coordonate de d-nul Lucian Fătu, Ambasador al României în Republica Elenă alături de d-na Lilla Debelka, Secretar de Stat în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în cadrul cărora s-au stabilit principalele puncte comune , s-au vizionat videouri cu imagini din cele două orașe și s-au identificat beneficiile care pot fi aduse ambelor comunități.

Domnul ambasador Lucian Fătu a propus ca principalul punct de colaborare să fie cel privind schimbul de experiență în administrația publică locală, urmat de de promovarea turistică, culturală, a obiceiurilor și tradițiilor specifice, dar și de colaborare economică, colaborare între instituții de învățământ și asociații.

Primăria orașului Arta a avut delegați pe Konstantinos Xaraklias- Viceprimar, Consilier la Departamentul Cultură, Turism și Sport și d-nul Ilias Servetas, Secretar General al Municipiului Arta, iar primăria Făgăraș a fost reprezentată de către d-na Gribincea Diana Popa, Consilier al primarului privind activitățile culturale și manageral Casei Municipale de Cultură Făgăraș, alături de alți reprezentanți ai Țării Făgărașului,-d-nul Boeriu Ioan Iancu- primar, d-nul Bragău Bogdan, consilier local, din partea comunei Jibert și Ciocan Adrian, viceprimar al comunei Șinca Nouă.

S -a propus stabilirea unei date pentru o primă deplasare a unei delegații oficiale a orașului Arta în municipiul Făgăraș în decursul acestui an în vederea demarării primelor proceduri legale în ceea ce privește înfrățirea celor două localități.

Daniela Popescu, Atena