Meniu principal

Iranul va avea primul său port mediteranean, pe coasta siriană

Când Rusia a fost invitată să înființeze o bază fortificată în Hmeimim, în provincia siriană Latakia și alta în orașul portuar Tartus, se presupunea că va fi singura prezență militară străină pe coasta mediteraneană a Siriei.

Facilitățile navale ale portului Tartus au fost acordate Rusiei până în 2065, precum și posibilitatea de a fi reînnoite prin consimțământ reciproc. Cu toate acestea, începând cu luna octombrie a anului 2019, rușii nu vor mai fi singuri întrucât Iranul a închiriat părți ale portului Latakia.
Sosirea Iranului pe teren ridică probleme grave, politice și de securitate pentru Moscova.

Închirierea zonelor din Latakia nu numai că va pune capăt prezenței exclusive a Rusiei în zona de coastă, ci poate pune în pericol și trupele și vehiculele militare rusești.

Hmeimim a fost supus unei serii de atacuri cu drone între ianuarie și octombrie 2018 și dacă iranienii ar fi atât de apropiați, ar crea un risc mai mare de operațiuni similare în zonă, pe lista atacatorilor aflându-se și alți jucători de pe câmpul de luptă sirian care urmăresc să plătească scoruri vechi cu iranienii.

O prezență iraniană permanentă în Latakia ar putea limita și eventual obstrucționa supravegherea și culegerea de informații rusești, ar putea bloca tehnologia lor radioelectronică și ar putea pune în pericol protecția aeriană rusească, aeronavele și viața personalului militar.

Solicitare iraniană

Mișcarea siriană vine ca răspuns la o cerere oficială iraniană, prezentată Damascului în februarie. Realizând faptul că nu au reușit să stabilească o prezență militară permanentă ca cea a rușilor sau să dețină ilegal teritorii precum turcii, iranienii s-au decis pentru o influență economică pe termen lung în Siria, pentru a menține un punct de sprijin într-o parte crucială a regiunii .

Iranul a dat sirienilor o linie de credit în valoare totală de 6,6 miliarde de dolari începând cu 2011, sumă care a fost suplimentată cu încă 1 miliard de dolari în 2017. Cu toate acestea, în ultimele trei luni, relațiile dintre cele două țări au devenit și mai calde, mai ales după ce președintele Bashar al – Asad a aterizat în Teheran în februarie pentru a se întâlni cu președintele Hassan Rouhani și cu liderul suprem Ali Khamenei.

Cele două guverne au convenit să înființeze o cameră comună de comerț, o bancă comună și o centrală electrică în Latakia. Dezvoltatorii iranieni au primit, de asemenea, dreptul de a construi un 200.000 de locuințe în apropierea capitalei siriene.

Iranul a promis, de asemenea, să abordeze deficitul de combustibil din Siria, care este în continuă criză, trimițând toate transferurile viitoare de combustibil pentru încălzire, combustibil de gătit și benzină către secția de închiriere iraniană din Latakia, odată ce va fi operațională în toamna următoare.

Accesul mediteranean

Pentru Teheran, care suferă în urma sancțiunilor americane, o platformă mediteraneană este un potențial schimbător de joc. “Toată lumea dorește un drum de mătase în zilele noastre, iar porturile sunt un loc bun pentru a începe”, a declarat publicației ”Asia Times”, profesorul Joshua Landis de la Universitatea din Oklahoma.

„Iranul visează să construiască o economie regională puternică bazată pe comerț, autostrăzi și conducte care să treacă dinspre Iran la Marea Mediterană. Ajutând construirea porturilor siriene este doar un element al unei viziuni mult mai ample a prosperității și intereselor comune. Cea mai importantă va fi ziua în care Iranul își va putea vinde petrolul și gazele în Europa transportându-le prin Irak și Siria “, a spus Landis.

Israelul, prin vocea premierului Benjamin Netanyahu, susţine că este pregătit să blocheze exportul petrolului iranian. Premierul a mai adăugat că Israelul şi Rusia vor lucra împreună pentru a elimina toate forţele străine din Siria. Acest ultim aspect este dificil de gestionat în condiţiile în care Moscova şi Tel Aviv au o înţelegere foarte diferită a termenului de ”forţe străine” în ceea ce priveşte conflictul sirian.

În 2017, iranienii au cerut o licenţă pentru a obţine 1.000 hectare în portul Tartus pe care doreau să le utilizeze pentru construcţia unui terminal de petrol şi gaze. Din cauza proximităţii bazei militare navale a Rusiei, Moscova s-a opus. În aceste condiţii, autorităţile de la Teheran şi-au aţintit privirea asupra unui teren agricol de 5.000 de hectare situat în apropierea aeroportului internaţional din Damasc. Din nou dorinţa iranienilor s-a lovit de refuzul categoric al Rusiei, care în schimb le-a oferit, prin vocea guvernului lui Bashar Al-Assad, aceeaşi suprafaţă în zona rurală Deir ez-Zor din nord-estul Siriei. Această zonă este controlată de militanţii kurzi susţinuţi de SUA, fapt ce a pus Teheranul în imposibilitatea de a-l utiliza.

La situaţia curentă trebuie să luăm în seamă şi o altă înţelegere dintre Iran şi Siria. Un consorţiu susţinut de Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice iraniene va dobândi drepturi de a opera servicii de telefonie mobilă alături de companiile siriene Siriatel şi MTN. Rusia a intervenit pentru a contracara afacerea, dar aceasta a continuat.

În prezent, Damascul se află într-un relativ echilibru în relaţiile cu Rusia şi Iranul, dar acţiunile recente demonstrează că acordă prioritate Teheranului în domeniul reconstrucţiei.

Cu toate acestea, în ciuda apariţiei concurenţei dintre Iran şi Rusia, este puţin probabil ca acordul de gestionare a portului Latakia să conducă la o criză de proporţii între cele două ţări, cu toate că Teheranul doreşte să demonstreze Moscovei că prin această afacere este mult mai strâns legat de regimul lui Assad. Ruşii şi iranienii sunt aliaţi ”pe hârtie”. Ambele ţări sprijină regimul Assad şi doresc o limitare a influenţei SUA în regiune. Dar ele au şi interese divergente. Cele două ţări concurează în Siria în ceea ce priveşte influenţa asupra regimului Assad, interesele economice şi problema kurdă. Din această perspectivă, ruşii par mai dispuşi la compromisuri care să servească intereselor lor naţionale. Din acest motiv, probabil, Moscova nu va bloca atacurile militare ale Israelului împotriva Iranului şi grupurilor proxy din Siria.

Între timp, SUA, Israel şi Arabia Saudită constată construcţia lentă, dar sigură, a ”coridorului terestru shia”, care leagă Teheranul de Bagdad, Damasc şi Beirut.

În mai 2018, pe timpul unei vizite în Cipru, prim-ministrul Benjamin Netanyahu a avertizat că Iranul speră să construiască baze navale în Marea Mediterană. După cum se pare, această temere a israelienilor va deveni realitate, fapt ce va determina, probabil, Israelul să acţioneze militar asupra facilităţilor portuare în cazul în care suspectează că Iranul desfăşoară activităţi ilegale care pot aduce atingere securităţii statului evreu.
Ceea ce se poate afirma în prezent este faptul că, fără îndoială, relaţiile dintre Israel, Siria şi Iran vor deveni ”fierbinţi”.

La final, trebuie reamintit faptul că acordul semnat între Siria şi Iran permite Teheranului numai desfăşurarea de activităţi în scopuri economice, dar ce va împiedica Iranul să îşi exporte armele prin această facilitate (aşa cum a mai făcut în trecut) sau să transforme portul într-o bază maritimă militară? (Anima News)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns