Întrevederi ale ministrului pentru Românii de Pretutindeni cu ambasadorul Elveției și ambasadorul Italiei

APDA, 11 aprilie 2018 – Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a avut azi, 10 apriie a.c., întrevederi cu ambasadorul Conferedației Elvețiene, Urs Herren, și cu Ambasadorul Republicii Italiene, Marco Giungi.

La cele două întâlniri de la sediul MRP, ministrul și șefii reprezentanțelor diplomatice au avut pe agendă tematici europene, precum și aspecte legate de comunitățile de români din cele două țări.

România așteaptă decizia autorităților elvețiene cu privire la eventuala prelungire cu un an a clauzei de salvgardare privind libera circulație a cetățenilor din România și Bulgaria. Ministrul Natalia-Elena Intotero a subliniat contribuția pe care comunitatea de români, cu precădere tânără, educată, o aduce în cadrul economiei elvețiene.

“Libera circulație a persoanelor și a forței de muncă reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale Pieței Comune. Înțelegem rațiunile politice care au determinat activarea Clauzei de Salvgardare în mai 2017. Suntem în permanentă legătură cu Ministerul Afacerilor Externe privind aspectele legate de acest dosar. Sper că dialogul politic va avea un impact pozitiv asupra situației muncitorilor români”, a declarat ministrul Intotero.

În cadrul întâlnirii cu ambasadorul Italiei, Marco Giungi, ministrul Românilor de Pretudindeni a pledat pentru continuarea discuțiilor pentru înființarea, în provincia Ragusa, a unui Centru interdisciplinar de asistență pentru persoanele vulnerabile la trafic și exploatare prin muncă din sudul Italiei.

Cei doi oficiali au discutat și despre campania “Informare acasă, siguranță în lume” derulată de MRP.

“Am solicitat sprijinul Excelenței Sale pentru a ne fi partener în această campanie importantă pe care vrem să o derulăm în toate județele țării. Să nu uităm că cea mai numeroasă comunitate de români este în Italia”, a arătat Natalia-Elena Intotero.

Ministrul consideră că sprijinul părții italiene va fi extrem de util pentru o cât mai bună informare a cetățenilor români.