Meniu principal

În premieră. Simfonie pentru Europa

Totul a început într-o dimineaţă frumoasă de iunie, într-un avion Tarom. Era senin, numai bine de zburat spre Madrid, fără turbulenţe sau alte evenimente neprevăzute. În avion, lumea încerca să îşi termine somnul întrerupt mult prea devreme. Fără să ştie că undeva, în spatele “cortinei”, se pregăteşte ceva.

Pe furiş, la uşă din faţă a avionului, s-a pus la cale scenariul pentru un eveniment inedit şi unic la noi. Primul flashmob la înălţime, făcut de un grup de muzicieni români, într-o aeronavă Tarom. Actorii principal – Orchestra Simfonică Bucureşti. Complici: întregul echipaj care a intrat imediat în joc. La un semn, muzicienii încep să se agite prin avion.  

„Doamnelor şi domnilor, vă rugăm insistent să luaţi loc, traversăm o zonă de turbulenţă. Mulţumim!

nstrumentiștii deghizați în pasageri recalcitranți par să nu ia în seamă avertismentele. O ușoară stare de tensiune plutește în aer. La un moment dat chiar încep turbulențe cu adevărat. Undeva, lângă cabina piloților, se acordează o violă, iar comandantul își predă uniforma.  

Imediat se dă la o parte și cortina care azi e perdeaua de la clasă business.   

Rapsodia lui Enescu răsună, pentru prima dată, la peste 12 mii de m înălțime. Unii pasageri se trezesc, derutați, din somn, crezând că doar visau că sunt la concert. Se aude apoi Oda Bucuriei, imnul oficial al Uniunii Europene, apoi atmosfera se încălzește pe ritm de bolero. Nimeni nu și-ar fi imaginat până acum ce acustică bună poate fi într-un avion și ce repede trasformă muzica, niște simpli pasageri, în spectatori de concert, fără ținută de gală și fără interdicții în privință folosirii telefonului mobil în timpul reprezentației. Din contră.

S-a mai cerut bis, dar aeronava Tarom începuse deja, în aplauzele pasagerilor, pregătirea de aterizare la Madrid. Una dintre doamne încă nu e dumirită dacă ce a văzut chiar a fost adevărat şi cine a condus totuşi, avionul, în tot acest timp?
 
Pentru Aitana Munoz, prezentatoare la o televiziune din Spania, asta chiar ar fi fost o ştire senzaţională: „Asta a fost ceva surprinzător pentru că asta e ceva neaşteptat. Ani de când călătoresc şi fac reportaje despre spanioli trăind dincolo de graniţele ţării n-am văzut niciodată aşa ceva”.
    
Până la urmă dilema cu flautistul deghizat în pilot s-a lămurit. Mai greu a fost pentru membrii echipajului să le explice oamenilor că acesta nu este un spectacol inclus în preţul biletului.  
    
Pentru artişti aceasta este de fapt ultima repetiţie generală înaintea unui turneu cum n-a mai fost făcut vreodată de către o orchestră simfonică, nici de la noi, nici din altă parte a lumii. Un turneu de flashmoburi, prin diverse aeroporturi şi gări din Europa, marcând, în acest fel, încheierea mandatului de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene, deţinut de către România. Timp de o săptămână, Ciocârlia a dat de veste milioanelor de oameni întâlniţi în cele mai importante noduri aeriene ori feroviare, că România dă tonul în Uniunea Europeană. Iar oamenii s-au lăsat surprinşi de muzică apărută aşa, de niciunde, şi au reacţionat pe măsură: unii au pierdut trenul, alţii au dansat, alţii s-au emoţionat până la lacrimi.  


    
O săptămână în care Orchestra Simfonică Bucureşti a parcurs mai bine de 10 mii de km cu avionul, autocarul, trenul, taxiul şi chiar ferry boat-ul. S-a dormit puţin şi în cele mai înghesuite locuri, s-a mâncat pe fugă sau deloc, s-a folosit mult imaginaţia când a venit vorba de schimbat haine prin locuri publice, s-a repetat prin camere de hotel şi, în situaţii de criză, chiar în autocar.  

Dar, într-un final, nimeni nu a avut de suferit pe parcursul acestor filmări. Iar aceasta este povestea unui turneu cum nu s-a mai văzut, la care echipă “În premieră” a avut privilegiul să participe.   
    
Madrid. Aeroportul internaţional, primele ore ale dimineţii. Printre turişti matinali şi oameni de afaceri grăbiţi, se amestecă şi nişte indivizi îmbrăcaţi la fel şi cu bagaje voluminoase. Se grupează într-un loc mai ferit şi încep să vorbească şoptit. Este şedinţa tehnică înaintea unui flashmob. Care durează mult mai mult decât flashmobul în şine.

Pentru că trebuie să iei în calcul diverse detalii.   
    
”Trebuie să existe elementul-surpriză de fiecare dată, trebuie să te orientezi la faţa locului să vezi ce poţi să foloseşti acolo, şi trebuie să ai grijă să fie totuşi omogen produsul final astfel încât cei din jur să perceapă exact aşa cum vrei tu şi mesajul să ajungă la ei pentru că timpul este mult mai scurt şi timpul este comprimat”, spune Cătălin Oprițoiu, manager Orchestra Simfonică Bucureşti  
    
Oamenii din jur nu trebuie să îşi dea seamă că li se pregăteşte ceva. Flashmobul e că o sticlă de şampanie care se deschide într-un loc în care, teoretic, n-ar avea ce să caute şampania, te surprinde, te bucuri de ea, şi te întristezi că s-a terminat prea repede. Se întâmplă uneori, că după un flashmob, oamenii chiar să se întrebe: mi s-a părut mie sau au fost unii aici care au cântat?  

”Cu mulţi ani în urmă, noi am mai făcut un flsah mob în Aeroportul Otopeni. Au fost milioane de vizualizări şi ne-am dat şama că este un eveniment extrem de bine primit. Trăim nişte vremuri în care sunt din ce în ce mai puţin cei care îşi fac timp să vina în sala de spectacol, dar în acelaşi timp ei se bucură, şi intră în atmosfera de spectacol indeferent că suntem în sala de spectacol sau în aeroport, indiferent de unde interacţionăm cu oamenii, ei intră în vibraţia noastră şi ei percep mesajul atât de deschis şi exact cum ne dorim noi”, spune Cătălin Oprițoiu, manager Orchestra Simfonică Bucureşti. 
 
Muzica e un limbaj ușor de înțeles, dar ca să fie și mai ușor, Orchestra a ales ca în fiecare țară unde va concerta să aibă în program și o piesă autohtonă. 
 
Daniel Vots îşi intră imediat în rol. E din ce în ce mai nervos că trebuie să stea la o coadă aşa de mare. Nimeni nu îl bagă în seamă, până când brusc îşi desface geanta şi începe să scoată de acolo o violă. Oamenii îl privesc cu suspiciune. După câteva acorduri, în jurul lui se adună toată orchestra şi abia atunci pasagerii îşi dau seama că e un spectacol aranjat, nu doar de un băiat care s-a apucat să cânte de plictiseală la check-in . Unii se uită îngrijoraţi la ceas. Rămân la concert, sau pierd avionul? Alţii dansează liniştiţi pentru că avioane mai sunt, dar concerte de genul, cine ştie când?    

„Eu am dat tonul. A fost destul de drăguţ. Se putea şi mai bine, tocmai am fost întrebat dacă am planificat să facem chestia. Le-am zis că da”, spune Daniel Vots, violist Orchestra Simfonică Bucureşti.
 
Iar dovada că veştile bune, de tip  flashmob, circulă repede, cu viteza internetului, s-a văzut chiar a doua zi de dimineaţă. Ajunşi la bordul aeronavei care îi ducea de la Madrid la Viena, membrii orchestrei au fost recunoscuţi de către echipaj şi rugaţi, insistent chiar, să cânte şi în avionul lor. Provocare acceptată! Când aparatele de bord au arătat cer liber de turbulenţe, spectacolul a început.  
    
Înghesuiţi, printre scaune, fără partituri şi fără nicio pregătire, muzicienii au reuşit  transforme şi acest avion în scenă de concert, spre încântarea sutelor de pasageri şi a echipajului.  

”Am văzut orchestra de cum am urcat la bord, l-am întrebat pe dirijor dacă sunt din România. A fost minunat, toată lumea a aplaudat, a fost foarte frumos. Nu o să uit niciodată această experienţă”, a spus Christian Platero, însoţitor de bord
    
Cam acesta este efectul unui flashmob asupra oamenilor. Nu ai cum să uiţi ziua în care vecinul tău de scaun, din avion, începe brusc să cânte brusc la oboi şi odată cu el, toată orchestra. E genul de flashmob spontan, fără niciun fel de regie şi repetiţie. Locul în sine, unde se petrece, e suprinzător, însă atunci când vine vorba de o gară, cum ar fi cea din Praga spre exemplu, unde au loc frecvent momente artistice, ei bine, acolo e nevoie de un scenariu, pentru  ca oamenii să rămână uimiţi.    
    
Gheorghe Rizea şi naiul lui sunt distribuiţi în rolul principal. El trebuie să apară de undeva, surprinzător, și în jurul lui, pe rând, să se adune orchestra. Pentru asta ar fi fost nevoie măcar de o repetiție la față locului, ca să știe fiecare când intră, în funcție de ce are de cântat. Desigur, așa ceva nu e posibil, că s-ar strica toată surpriză. Așa am crezut noi. Orchestra tocmai repetă acum.

”Facem o repetiție generală fără sonor, adică pe mute. Toată lumea își cântă în cap partitura, toți se gândesc la pașii pe care îi au de făcut, pentru că mai sunt 30 de minute până când începe evenimentul propriu zis”, spune Cătălin Opriţoiu, manager Orchestra Simfonică Bucureşti.

Așa că prin sala de așteptare a gării s-au tot plimbat, aparent fără treabă, niște instrumentiști ușor duși pe gânduri. Ei de fapt, cântau în gând, pregătind momentul când vor cânta și cu sonorul la maximum. Orchestră funcționează, în astfel de momente, ca o mică uzină. Unul montează microfonul pentru captat sunetul perfect, altul împarte partiturile, altul, afișele cu numele țărilor membre ale Uniunii Europene. Instrumentele se acordează mai mult șoptit, iar concentrarea este maximă. Un flashmob ratat nu se mai poate repeta.  

La prima vedere este luat drept un ciudat care cântă de unul singur în gara din Praga. Au mai fost cazuri şi când un singur om care cântă, undeva în sala de așteptare a unei gări, chiar poate trece neobservat. Dar iată ce se întâmplă în momentul în care în jurul naistului se adună întreaga orchestră.

Sala de așteptare devine în scurt timp neîncăpătoare.  Trecătorii savurează muzica aceasta picată așa ca din cer, filmează toți cu telefonul mobil. E genul acela de spectacol pe care oamenii așa îl văd printr-un ecran minuscul, de teamă că se termina prea repede momentul şi la fel de repede se va șterge şi amintirea lui. După care imaginile se rostogolesc prin lume, pe la prieteni şi rude, demonstrându-le cât de adevărară e vorba, să fii în locul potrivit în momentul potrivit. Asta vor spune multă vreme oamenii care au trecut grăbit prin gara din Praga, într-o zi de miercuri, 12 iunie. Pe la prânz. 

 ”Azi e o zi importantă, e o premieră, avem deja câteva aeroporturi dar gări nu, e prima bifată. A fost atmosferă de concert, a fost extraordinar”, spune Gabriel Gheorghe.
    
Însă istoria şi numărul de vizualizări au demonstrat că flashmoburile în aeroport sunt cele care au succesul cel mai mare. De aceea, pentru momentul de la Bratislava, din aeroportul internaţional, aproape toți membrii orchestrei au fost fost distribuiți în roluri principale şi s-a gândit un scenariu ca de scurt metraj.  
Câțiva dintre muzicieni se aşează  la birourile de check-in şi își iau jobul foarte în serios.  
    
Ceilalți colegi de orchestră se aşază la rând, pentru îmbarcarea într-un avion care nu există. Alții stau liniștiți la o cafea, alții vorbesc la telefon. Niște imagini atât de banale şi obișnuite pentru o sală de așteptare dintr-un aeroport, că nimeni nu își dă seama că sub ochii lor tocmai se întâmplă un flashmob. Nici măcar în momentul în care unul dintre așa zișii angajați ai companiei aeriene îi cere unei pasagere să deschidă un bagaj suspect.   

Vigilent, angajatul vrea totuşi să verifice personal obiectul neobişnuit. În timp ce un lucrător al aeroportului, sub a cărui vestă portocalie se ascunde tot un membru al orchestrei, îl avertizează că trebuie să se grăbească. Avionul e pregătit de decolare. Pasagera nu e lăsată să plece până nu face o demonstraţie că acesta e chiar intrumentul ei muzical, şi nu o armă albă. 

Abia atunci pasagerii adevărați din aeroport devin curioși. Și habar nu avem de unde și cum au apărut atât de mulți, într-un timp atât de scurt. Oamenii și-au dat seama că nu e nimic periculos când inclusiv un angajat de la securitate a început să filmeze cu telefonul mobil. Și toți se întrebau de unde sunt muzicienii aceștia talentați și puși pe glume. Dacă ar fi putut, Nicu, român stabilit în Slovacia, vărul unei violoniste din orchestră, le-ar fi spus tuturor în gura mare: Sunt români de-ai mei! 

”Oamenii nici nu ştiau la început din ce ţara sunt şi le-a plăcut, nici nu contează din ce ţara sunt că toţi suntem din Europa”, spune Nicu Perajuc.
    
Iar Europa a putut cunoaşte aşa, prin muzică, o altă faţă a României. Cea a oamenilor frumoşi, talentaţi, educaţi, inspiraţi, pasionaţi şi inventivi. O altă faţă pe care nici străinii nu o văd foarte des prin ţările lor, dar nici românii n-o prea arată, pe acolo pe unde merg, prin Europa. E o imagine pe care toţi o vrem schimbată, iar atunci când se întâmplă astfel de evenimente, ne bucurăm să descoperim sau să redescoperim mândria de a fi români.

„Eu mereu am zis că sunt româ , chiar și în vremurile în care toți ne priveau foarte urât, iar acum chiar sunt mândru că s-a întâmplat asta aici și mă bucur foarte mult. Bravo vouă, și bravo lor!”  

„Suntem pur și simplu încântați, adică e bine că lumea să ne cunoască prin toate fețele pe care le avem.”  

„ Ne schimbați imaginea, să înţeleagă că nu suntem numai hoţi. Să înţeleagă că avem ceva mult mai bun de oferit.”  
    
Cam astea au fost reacţiile tuturor românilor pe care orchestra i-a întâlnit peste tot În Europa. Pe unii i-am găsit la coadă la bilete, pe alţii, lucrând în diverse servicii, prin gări sau aeroporturi. Dar au fost imediat învoiţi ca să vadă concertul la flashmobul care a adus în Austria câteva dintre cele mai importante simboluri româneşti. Ciocârlia, naiul şi mingea de fotbal.  
 
Conform scenariului, un bărbat în toată firea începe să se joace cu mingea printre oamenii care stau la masă, într-un restaurant din gară. Vizibil deranjat, un domn care pare să aibă ceva prețios într-o geantă, îi face semn să plece. Ori cheamă paza.  
    
Lumea din gară se așteaptă la ce e mai rău. Măcar o amendă să îi dea ciudatului asta care confundă stadionul cu gara, să se învețe minte, poate chiar i-a stricat domnului vioara.  

Vioara sună bine, slavă Domnului! Şi nimănui nu-i trece prin cap că fotbalistul din povestea noastră e de fapt flautist iar incidentul e o scenetă pentru un altfel de flashmob. Abia atunci, tipul de la curăţenie, băieţii cu veste galbene, împiegatul şi pasagerii rătăciţi de prin gară, în aşteptarea unor trenuri imaginare îşi scot instrumentele şi încep să cânte. Toţi pasagerii se opresc din grabă lor şi vin în jurul orchestrei, cu telefoanele mobile setate pe modul video. Inclusiv fotbalistul care a provocat această debandadă. Tot ce se întâmplă în continuare pare să fi scăpat de sub control. Şeful de gară nu mai ripostează în niciun fel, şi se lasă purtat de vals. 

Poate că în multe locuri, oamenii au crezut că au de-a face cu niște artiști ambulanți. Într-un final au aflat că în fața lor i-au avut pe unii dintre cei mai mari muzicieni ai acestei țări, adunați într-o orchestră care și-a propus, încă de la înființare, să aducă muzica simfonică aproape de oameni. De oriunde, și oricum.

„Face parte din misiunea noastră, e foarte important că oamenii să aibă acces la muzică să spunem clasică în locuri mai puţin convenţionale. Pentru noi este o bucurie de fiecare data că putem arată tuturor ceea ce înseamnă Romania” , spune Gabriel Gheorghe, preşedinte Asociaţia Philson Young.
    
Iar locul potrivit pentru încheierea turneului nu putea fi altul decât Bruxelles, cartierul general al Uniunii Europene. În aeroportul internaţional, artiştii Orchestrei Simfonice Bucureşti au fost pe rând, spectatori, apoi muzicieni. Spre încântarea publicului călător, dar mai ales a românilor care auziseră de turneul orchestrei, însă nici în cele mai frumoase vise n-ar fi crezut că îi vor întâlni chiar acolo, chiar atunci.  

 „O promovare a imaginii româniei extraordinară, ne-am bucurat foarte mult că am fost bine primit peste tot, ne-am bucurat că am putut să precem un timp foarte frumos împreună și trăgând linie, una peste altă, cred că a fost un proiect foarte reușit”, spune Gabriel Gheorghe.
    
Un proiect inițiat de asociația Philson Young și finanțat de Ministerul Culturii, pentru care orchestra a străbătut zeci de mii de km, dar muzica ei a ajuns, cu siguranță pe toate continentele. Un proiect în care, Gabriel Gheorghe a cântat împreună cu fiul sau, Teodor, aflat la primul turneu.  
    
”Atmosfera, experienţa este foarte importantă pentru mine care sunt la început de drum în această meserie, în această artă până la urmă”, spune Teodor.

Meseria lor seamă cu o permanentă vacanță. Doar seamănă. Ajung în țări pe care le văd doar noaptea, vizitează muzee doar din viteza autocarului, nu desfac aproape niciodată bagajul și trăiesc, că într-un montagne russe, cele mai frumoase momente din viața lor. Iar uneori, se întâmplă că planurile de întoarcere acasă să fie brusc date peste cap.  
 
”În timp ce interpretăm imnnul Europei  am văzut că mă sună un număr necunoscut, nu am putut să răspund am fost surprins plăcut să constat că telefonul care m-a sunat a fost de la Ambasada României de la Helsinki în care ne-au anunțat că ne primesc cu brațele deschise și nu trebuie decât să ne luăm bilete.  Așadar, n-au mai desfăcut bagajele. La rugămintea Ministerului Afacerilor Externe, orchestra a plecat spre Finlanda, ca să predea, simbolic, din partea României, ștafeta de președinte al Consiliului Uniunii Europene. Iată-ne deci, în gara din Helsinki, într-o zi de sâmbătă, pe la orele prânzului, așteptând să vina trenul din orașul lui Moș Crăciun. Spiritul de sărbătoare a cuprins repede artiștii și, ca niște spiriduși puși pe glume, au încercat să își găsească, prin cafenele și restaurante, ascunzători cât mai bune pentru ei și pentru instrumente, în așa fel încât apariția lor să fie chiar surprinzătoare.  

 „Este unul dintre cele mai frumoase turnee pe care le-am făcut vreodată, în primul rând penrtru că este o premieră cred că mondială, eu nu ştiu că la nivel european sau mondial cineva să fi făcut un turneu de flashmoburi. Cu toate că sunt cele mai de impact şi cele mai spectaculoase momente pe care inclusiv noi artiştii le trăim”, spune Cătălin Opriţoiu.
    
Să fim noi mândri de noi! E un sentiment de care am uitat. Şi pe care, în aceste săptămâni, în acest turneu unic şi inedit l-am experimentat în toate felurile. Am simţit şi emoţie, şi bucurie, şi gol în stomac, şi lacrimi, văzându-i pe aceşti muzicieni frumoşi şi talentaţi ducând peste tot, prin Europa, mesajul că România asta este. România e despre ei. Oriunde aţi fi în Europa asta mare, să nu uitaţi acest lucru! Şi, cine ştie, poate aveţi chiar norocul să vă reziţi cu ei cântând unde nu vă aşteptaţi mai puţin.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns