Hashtag, iniţiativa unor români din Montreal, lansează primele cărţi

APDA, 16 octombrie 2018 – Apărută în primăvara acestui an din iniţiativa scriitoarei de origine română Felicia Mihali, căreia i s-au alăturat Miruna Tarcău şi Mirella Ţărmure Vădean, la rândul lor scriitoare, precum şi ilustratorul Daniel Ursache, Editura Hashtag se află în fata celei mai mari provocări: lansarea primelor titluri. Evenimentul va avea loc la l’Union des écrivains québécois (UNEQ), iubitorii cărţilor putându-se bucura de volumele proaspăt ieşite de sub tipar şi de întâlnirea cu autorii lor: “Une deuxième chance pour Adam”, de Felicia Mihali (fondatoare şi director general al editurii), “L’apprentissage du silence“, de Miruna Tarcău, #monâme, poeme de Sébastien Emond, precum şi “Notifications, Écrire. Se convertir“, practic primul titlu din colecţia de eseuri semnată de Sara Danièle Michaud.

De ce acest Hashtag românesc la Montreal, ne spune chiar Felicia Mihali: “Editura a fost înfiinţată din dorinţa de a avea o alternativă la ceea ce se publică în acest moment în Quebec. După părerea mea, peisajul literar şi cultural canadian în general nu ţine pasul cu transformările sociale şi cu diversitarea culturală. O mare parte din public nu se recunoaşte în ceea ce se publică în Quebec. Sperăm ca Editura Hashtag să remedieze chiar şi numai puţin această situaţie şi să umple o lacună a culturii canadiene. Mă refer în primul rând la autori care trăiesc în Quebec şi care aparţin unor comunităţi «invizibile», dacă e să folosesc un antonim la termenul consacrat de comunităţi « vizibile». Eu cred că diversitarea este dată nu numai de culoarea pielii, dar şi de accent. Noi suntem în căutare de aceste comunităţi tăcute, precum cea a Europei de Est, Europei de Nord, Orientului Mijlociu. În al doilea rând, în materie de traduceri din literatura lumii ne vom îndrepta către aceleaşi spaţii mai puţin cunoscute şi publicate aici, unde domină autori din Franţa, SUA sau Anglia”.

Despre diversitatea autorilor primelor titluri lansate acum, Felicia ne-a mai împărtăşit că aceştia sunt dovada diversităţii pe care noua editură o caută: nu numai cei proveniţi din comunităţi etnice marginalizate, dar şi din cele minoritate ca gen, vârstă şi orientare sexuală, întrucât “pentru noi diversitate nu înseamnă numai cea etnică, ci de orice natură“.

Iată aşadar un Hashtag extrem de cuprinzător, despre care vom mai auzi cu siguranţă!

CRISTINA SOFRONIE, Montreal