Gabriela Mocanu, Cosenza: ”Românii de aici, care ajung victime ale abuzurilor, au nevoie de protecție”

APDA, 2 aprilie 2018 – Gabriela Mocanu este președinta asociației ”Comunitatea Românilor în Calabria – DACIA” din Cosenza. Într-un mini interviu am discutat despre problemele românilor din zona în care locuiește și cum ajută asociația, a cărei președintă este, conaționalii. Românca este originară din Bacău și în prezent locuiește cu familia la Cosenza.

De curând, asociația a cărei președintă sunteți a colaborat cu Consulatul României la Bari pentru organizarea unui Consulat itinerant pentru românii din Calabria

În zilele de 27 si 28 martie, Cosenza a primit cu nerăbdare vizita echipei de la Consulatul General al României la Bari pentru al doilea Consulat Itinerant, dupa ce în luna decembrie 2017 a avut loc primul Consulat Itinerant Pilot.

În Sala Nova, sala destinată evenimentelor și reuniunilor de Consiliu Provincial, în clădirea Palatului Provinciei Cosenza, personalul Consulatului General de la Bari a organizat un mic Consulat cu aparatura necesară preluării de date necesare pentru documente de identitate, pașapoarte simple electronice, pasapoarte simple temporare, titluri de călătorie, înscrierea în registrele de stare civilă românești a certificatelor de naștere, căsătorie și deces emise de autoritățile italiene și eliberarea certificatelor românești, nulla osta pentru căsătorie, procuri, declarații, traduceri, și alte acte notariale.

În cele 2 zile au fost peste 230 de români care au beneficiat de serviciile consulare.

Cu ce probleme se confruntă românii din Calabria? Cum se implică asociația?

Principalele probleme cu care se confruntă comunitatea românească în Calabria sunt cele ce țin de muncă și nerespectarea prevederilor contractelor naționale în domeniul agriculturii și a muncii casnice, nenumăratele abuzuri din partea angajatorilor persoane fizice sau juridice, lipsa unei politici coerente la nivelul autorităților locale în materie de protecție a angajaților, abuzuri din partea funcționarilor de la diferite primarii, oficii INPS, ASL.

Din experiența pe care am trăit-o eu la locul de muncă unde lucrez și a abuzurilor pe care le-am trăit personal, am prins curaj și am fost determinată să încerc să fac ceva pentru a ajuta românii să nu accepte condițiile pe care le impun angajatori italieni.

Cu ce credeți că v-ar putea ajuta Statul român? V-ați reîntoarce în România?

Statul român ar putea ajuta asociațiile în așa fel încât să ne susțină la campaniile informative pentru ca cetățenii să își cunoască drepturile și îndatoririle și să asigure că vor interveni prompt în cazul abuzurilor, nu doar la nivel declarativ și cu sincere regrete. Românii care, din greșeala lor sau nevoia exagerată chiar și inconștiență, ajung victime ale abuzurilor, au nevoie de protecție împotrivă celor care sunt autorii abuzurilor.

M-aș întoarce în România dacă nivelul salariului ar fi de 700 euro net, venituri care să asigure un trai decent în raport cu nivelul cheltuielilor lunare.

Andi Rădiu