Frați de mită: Șpagă împărțită frățește la vama Borș, un polițist român și colegul său ungur prinși cu 1000 de euro

APDA, 9 noiembrie 2017 – Frați de mită! Un polițist de frontieră român și un coleg ungur au fost prinși în flagrant la Vama Borș de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie Bihor, în flagrant, cu o mită de 1.000 euro, pentru a ajuta o persoană condamnată la detenţie să treacă peste graniţă.

Procurorii au descoperit astfel o filieră profilată pe scoaterea din ţară a unor persoane condamnate la detenţie. Marinel Marți, agent la Punctul de trecere a Frontierei Borş, şi colegul său maghiar din Ártand au fost prinşi duminică 5 noiembrie.

Booking.com

Totul a început de la un caz petrecut în 2014.

„Poliţistul de frontieră este bănuit că, în 2014, în schimbul a 1.000 euro încasaţi prin intermediul unui complice, a permis trecerea prin Punctul de trecere a frontierei Borş către Ungaria a unei persoane condamnate la detenţie pentru înşelăciune. Inculpatul ştia că respectiva persoană nu are voie să părăsească teritoriul României „, a declarat pentru publicația „Bihoreanul” purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim-procurorul adjunct Maria Cotrău.

Fugarul a fost prins şi încarcerat, denunţându-i pe cei care, în 2014, l-au ajutat să părăsească ţara.

A fost organizată o capcană. Un investigator sub acoperire s-a dat drept o persoană condamnată la închisoare şi l-a contactat pe complicele poliţistului de frontieră, Sebastian Sabău – cel care intermedia şpăgile între fugari şi frontierist – cerându-i ajutor pentru a putea ieşi din ţară. Acesta a şi „rezolvat” problema cu Marţi care i-a transmis preţul, rămas acelaşi ca în 2014, adică 1.000 euro. Investigatorul a acceptat târgul şi, duminică seară, s-a prezentat la PTF Borş, unde poliţistul de frontieră îl aştepta deja, dirijându-l spre banda diplomatică, pe care investigatorul a şi trecut în Ungaria.

„Având în vedere faptul că la punctele de frontieră echipele sunt mixte, formate dintr-un poliţist român şi unul maghiar, inculpatul Marinel Marţi i-a solicitat colegului său din Ungaria să îl ajute, promiţându-i în schimb o parte din banii încasaţi”, a spus purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor.

În momentul în care investigatorul sub acoperire a trecut graniţa, cei doi au fost ridicaţi de procurori şi ofiţeri DGA.