El Rumañol, rapperul din Castellon: «Prin muzică i-am învins pe cei care mă hărțuiau pentru că sunt român»

APDA, 4 mai 2018 – Maximiliano Daniel Nica, 31 de ani, din Oradea, este un artist de hip hop în plină afirmare în Spania. A cântat cu grupul „Ganjahrous People” și și-a luat numele de artist “el Rumañol”, o combinație între termenii român și spaniol, scoțând primele melodii solo. Este stabilit de la 7 ani în Castellón de la Plana. După o copilărie nu lipsită de griji, cariera lui a început în 2004, la vârsta de 16 ani. Cântă despre viața sa de emigrant, folosind împreună engleza, spaniola și româna. Melodia sa „Mi vida” (Viața mea) are un succes extraordinar!

Cine este persoană ce se ascunde în spatele lui Rumañol?

«Sunt Maxi, un român care a emigrat din România, informatician de profesie, scriitor şi cântăreţ în timpul liber, fiul unor părinţi divorţaţi când aveam 3 ani. Un om norocos şi mulţumit pentru toate şi dacă o să ajung să fiu ceva mai mult în viaţa asta, o să o arate versurile mele cu timpul, cum zicea Charles Dickens.»

Cum ai ajuns în Spania?! Care este povestea ta aici?

«Am ajuns împreună cu tatăl meu şi fratele meu mai mare cu autobuzul, înainte de a exista rute de transport de persoane între Spania şi România. Ţin minte că tata a cumpărat bilete de turist într-un autobuz plin de turişti români care doar veneau aici să vadă Spania, nu să rămână, şi a trebuit să arate mulţi bani, pe care, de fapt, nu îi aveam, ca să ne dea viza. Tata ascundea cu ruşine toate geamantanele mari ce le aveam, căci nimeni nu ia atâtea lucruri cu el într-o călătorie de 2 săptămâni prin Europa, şi tata ştia că atâtea geamantane însemna că parcă plecăm pentru totdeauna. Trăsnit a rămas ghidul de la tour când ia zis tata la o oprire pe autostradă că nu ne mai urcăm şi rămânem aici.

Cum zicea William Shakespeare, “totul e bine dacă termină cu bine”. Viaţa mea aici a fost grea la început, fără mamă doar cu tata şi fratele meu. Eram în creştere şi hainele îmi rămâneau mici. De la Caritas nu îmi plăceau multe din hainele pe care le luam şi mergeam la şcoală în fiecare zi cu acelaşi tricou şi pantalon. Tata m-a felicitat când m-am gândit să le spun măicuţelor de la Cruz Roja (Crucea Roșie – n.r.) că stau într-o casă cu fratele meu şi părinţii sunt la muncă și nu pot să vină şi aşa luam o porţie de alimente şi tata mergea cu altă adresă şi mai lua una şi el. Una mentira piadosa! (O minciună pioasă – n.r.). Am învăţat în valenciana toate clasele, n-am rămas repetent niciodată la nimic, la 15 ani mi s-a dat o bursă la cea mai bună şcoală din Castellon, Mater Dei pentru notele mele şi am fost primul român în această şcoală catolică de copii de oameni bogaţi care costă 1200€ pe lună, prin anul 2002-2003. Profesori incredibili de buni şi o şcoală de nota 11, dar copiii bogătaşi se legau de mine şi mi-au distrus motoreta pe care o aveam, căci bursa nu îmi ajungea şi pentru autobuz şi mergeam aşa la şcoală. N-am mai rezistat şi am decis să mă întorc la şcoala publică unde începusem şi acolo am terminat ESO. Am făcut o şcoală de informatică de 2 ani şi la 18 ani munceam în profesia pe care încă astăzi o am şi cu care îmi merge foarte bine. »

Cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru muzică?

«Bunicul meu Constantin Nica era poet în timpul liber, pe timpul lui Ceauşescu, destul de cunoscut în ziarele comuniste. Tata a moştenit pasiunea, dar nu a făcut poezie niciodată, doar proză. Şi aşa am moştenit şi eu din familie pasiunea pentru a scrie. Am început cu poezii pentru fete la 14 ani, destul de imature literar, dar fetelor le plăceau. Curios a fost că băieţilor din clasă nu le plăcea ca fetele să fie aşa de interesate de poeziile mele şi am fost atacat de ei,  râdeau de mine, etc. Atunci am făcut o poezie ca să le răspund când mă atacau şi am realizat cu timpul că asta este defapt un rap, şi la a doua sau a treia poezie din asta am început să am băieţi care se puneau de partea mea şi mă susţineau. Mi-am dat seama că aşa pot să îi înving pe cei care mă hărțuiau pentru că sunt român, mai ales fiind român şi făcând totul în spaniolă. Aşa am început să câştig respectul multora din colegi şi m-am descoperit pe mine însuşi, am realizat cum şi ce vreau să fac în viaţă.»

Când a luat naştere Rumañol?!

«Rumañol sunt eu şi toţi românii care trăiesc de mai mult timp în Spania. Eu m-am născut artistic cu melodia Viaţa Mea (Mi Vida). Ideea vine din anul 2012, când un coleg cu care împărţeam apartamentul, argentinian şi cunoscut raper în Argentina, numit Fianru, mi-a zis că eu sunt un rumañol că nu sunt nici român 100%, nici spaniol. Mi-a plăcut idea şi automat m-am auto-denominat cu un al doilea “AKA” (also known as) „el Rumañol”. Am scris în româna, spaniolă, engleză şi franceză peste 12 albume de stil rap, reggae, raggamuffin, dancehall, funk, afrotrap şi zouk printre cele mai importante, care au fost antrenamentul meu muzical şi artistic cu care am făcut peste 50 de concerte prin Spania împreună cu Puff Gyal şi formaţia noastră Ganjahrous People. »

Cum te defineşti ca artist? Care este obiectivul şi unde crezi că ajunge mesajul cântecelor tale?

«Greu este să mă definesc eu pe mine, am să las treaba asta pentru spectatori, mie îmi este greu. Îţi spun, dacă vrei, care este misiunea mea cu muzica: să dau voce celor pe care nu îi aude nimeni şi să lupt pentru o lume mai bună. Aş vrea să fiu Superman şi să salvez oameni, natura, să fac pace unde e război, să fac omenirea fericită. Doamne, dă să am putere într-o zi să schimb spre bine lumea în care trăim toţi.»

Cum te simţi în Spania?

«Mare dilemă! Sunt aşezat pe un gard, nu ştiu în ce parte am să cad. Mă simt şi acasă, dar şi departe de casă. În spaniolă se zice “entre dos aguas”. Îmi place Spania, dar ştiu că am să mă întorc într-o zi în ţară… “în ţară”, mi se face pielea de găină când aud cuvintele astea două împreună! Greu de explicat cum mă simt, ca şi cum Spania ar fi tata, dar România este mama… şi doar îmi pare rău că nu pot să fiu cu mama şi cu tată împreună în acelaşi timp. Aş fi fericit complet. Aşa mă simt.»

Cum crezi că sunt integraţi românii din Castellon?

«Incredibil de bine. Dacă nu greşesc, cred că Castellon de la Plana este oraşul cu cei mai mulţi români pe metru pătrat. Sunt mai mulţi în Madrid, dar sunt mai mult metri pătraţi acolo. Castellon de la Plana este “Little România”. Suntem văzuţi bine, muncim, participăm în societate, şi luăm, dar şi dăm. Vă invităm pe toţi la noi să vedeţi ce climă frumoasă, ce lume superbă. Nu ne-a fost uşor, am câştigat tot ce suntem azi cu munca grea. Din 170.000 ce suntem aici, avem doar doi, cred că ţigani, care cerşesc şi îi cunoaştem deja bine. Câteodată mă gândesc de ce naiba trebuie să fie exact român ăla care cerşeşte la colţ, nu putea fii altă naţie, mama naibii! Ce prost noroc…»

Care sunt proiectele tale de viitor?

«Sunt român şi am simţul proprietății în venă din strămoşii noştrii. Acum vreau să îmi cumpăr o casă cu teren, să plantez fructe şi legume, să am găini sa-mi dea ouă, să pot face o barbacoa cu prietenii şi curând să umplu casa de copii frumoşi de soi român, ca tată. În viitor am să lucrez cu o mână şi am să scriu şi să iau microfonul cu cealaltă. Am să scot un album cu aka “El Rumañol”, am să scriu în continuare în spaniolă, engleză şi franceză cu Ganjahrous People, am să scriu cărţi, poezii, până o să vrea bunul Dumnezeu să fie.»

Ai simţit vreodată că lumea te priveşteşte că pe un străin sau asta e un avantaj?

«Bună întrebare Cătălin, aici m-ai prins. Trebuie să mă gândesc bine… Să mă privească ca pe un străin este întotdeauna un avantaj, aş zice eu. Uite, eu am fost refuzat că sunt român de mic copil de către copii, şi când mi s-a oferit să am cetăţenie spaniolă mai târziu, nu am vrut-o, tot paşaport românesc am şi cu el am să trăiesc toată viaţa. O dată ce accepţi cine eşti şi te cunoşti pe tine însuţi, nimic nu poate fi un dezavantaj. Adevărul este că spaniolilor nu le vină să creadă că sunt român când mă mândresc cu originile mele, îmi spun”zi-mi DNI-ul tău” şi încep cu “X308…” şi îi văd surprinși că începe cu X şi asta îmi place. Îmi zic, “păi nu se vede pe accentul tău că eşti român” şi când le zic că sunt aici de la 7 ani, îmi zic “atunci eşti spaniol gata, nu eşti român”. Nu vreau să fiu rău, dar prefer să fiu român. Este un avantaj şi este caracteristica mea, trebuie să profităm de ce-i mai bun din noi întotdeauna. Mândru sunt de naţia mea y VIVA ESPAÑA!»

Cătălin Șerbu, Spania