Economia Germaniei duduie: Numărul locurilor de muncă vacante a ajuns la un nivel record

APDA, 02 mai 2018 – Numărul locurilor de muncă vacante în Germania a atins un nivel record în primul trimestru din 2018, se arată într-un raport publicat de Institutul pentru cercetarea forţei de muncă (IAB).

Datele arată soliditatea pieţei forţei de muncă, care va sprijini în continuare creşterea bazată pe consum a celei mai mari economii europene, relatează Agerpres, citând DPA.

În primele trei luni din acest an existau 1,19 milioane locuri de muncă neocupate la nivel naţional – cel mai ridicat nivel de după reunificarea Germaniei, în 1990 – arată datele IAB.

Comparativ cu trimestrul precedent, s-a înregistrat o creştere de 7.000 de locuri de muncă vacante, iar faţă de perioada similară din 2017 un avans de 126.000.

În vestul ţării erau 930.000 de locuri de muncă vacante, în timp ce în est erau 260.000, arată datele Institutului pentru cercetarea forţei de muncă, care colectează datele de la 15.000 de angajatori din toate sectoarele economiei.

Companii germane de toate mărimile sunt în căutare de forţă de muncă, dar cea mai mare cerere este la firmele mici, cu până la nouă angajaţi.

“Cererea de angajaţi rămâne ridicată. În acest moment nu estimăm o modificare a tendinţelor pe piaţa muncii”, a apreciat exportul IAB Alexander Kubis.

Cele mai multe locuri de muncă vacante în Germania – 327.000 – sunt pentru consultanţi, consilieri fiscali, arhitecţi, cercetători de piaţă, specialişti în publicitate şi experţi IT, în timp ce în industrie, motorul tradiţional de creştere a economiei, sunt 163.000 de poziţii neocupate, arată datele IAB.

Pentru a face faţă deficitului de personal, angajatorii oferă diverse subvenţii, inclusiv majorări salariale mai ridicate decât rata inflaţiei, condiţii de lucru flexibile.

De asemenea, companiile germane au iniţiat programe de pregătire pentru cetăţeni din alte state europene unde şomajul în rândul tinerilor este la un nivel ridicat, inclusiv Ungaria, România, Bulgaria şi Spania.

Oficiul Federal pentru Muncă a anunţat săptămâna trecută că numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a coborât în aprilie cu 7.000, până la cifra ajustată de 2,37 milioane de persoane.

Rata şomajului, care măsoară proporţia persoanelor fără loc de muncă în raport cu populaţia aptă de muncă, s-a menţinut în aprilie la 5,3%. Este cel mai redus nivel de după reunificarea Germaniei, în 1990.