Meniu principal

Echipa Națională de Înot a Belgiei are antrenor român

Reșițeanul, Horațiu Droc, antrenează înotătorii din Capitala Europei de peste 21 de ani

L-am întalnit pentru prima dată la Restaurantul Transilvania din Costa Adeje unde urmărea cu emoție, la televizor, împreună cu alți români din Tenerife, evoluția Echipei U21 de Fotbal a României. La câteva zile de la meciul tinerilor fotbaliști români, l-am contactat pe profesorul român și ne-a invitat să stăm de vorbă la Complexul Sportiv – Tenerife Top Training, unde vine frecvent și lucrează o parte din an cu echipa de natație a Belgiei.

„În urmă cu 21 de ani am fost în Belgia cu sportivii din Reșița la un Campionat European. Belgienii m-au văzut cum lucrez cu atleții mei și mi-au propus imediat un contract. Ajuns în Belgia am început să lucrez pentru clubulRoyal Dauphins Mouscronnois și în același timp să antrenez Naționala Belgiei – declară cu mândrie Horațiu Droc.

La baza sportivă din Tenerife vine de patru și chiar cinci ori pe an cu cei mai buni sportivi din Belgia. Tenerife Top Training este cea mai bună bază sportivă din Uniunea Europeană. Oferă toate condițiile. Aici avem garanția unui soare permanent, apa cu o temperatură mereu constantă, iar la cazare și masă ni se oferă un optim raport,calitate-preț – continuă profesorul român.

Înainte de a pleca în Belgia, a antrenat timp de 17 ani sportivii din orașul său natal, Reșița. Avea rezultate și în România dar în Belgia condițiile de antrenament și atenția autorităților față de sportivi și societățile sportive sunt diferite. Dovada sunt rezultatele obținute la OlimpiadeCampionatele Mondiale și Europene cu sportivii belgieni.

Fanny Lecluyse

În momentul vizitei noastre, Horațiu Droc se ocupa personal de pregătirea înotătoarei Fanny Lecluyse, medaliată cu aur la Campionatul European din 2014 și cu bronz la Campionatele Europene și Mondialelede anul trecut. Specialitatea ei este 200 metri bras în bazin scurt.

Horațiu Droc și Fanny Lecluyse discutând un detaliu tehnic

Am pașaport belgian, antrenez echipa de natație a Belgiei, dar în suflet tot român am rămas. Ori de câte ori am ocazia, urmăresc cu sufletul la gură și mari emoții evoluțiile sportivilor români în lume” – ne mai spune profesorulHorațiu Droc, căruia îi dorim mult succes și doar rezultate remarcabile.

Constantin Pletosu – Tenerife

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns