Echipa Jotaikido condusă de Ioan Opruţ, la Campionatele Mondiale WKU

APDA, 14 iunie 2018 – Pentru a patra oară consecutiv, membrii ai echipei de arte marţiale Jotaikido, condusă de senseiul român Ioan Opruţ, vor participa la Campionatele Mondiale WKU (World Kickboxing and Karate Union), care anul acesta se vor desfăşura în Grecia între 25 – 31 octombrie.

După două tururi de calificare în lotul Canadei, format din aproximativ 75 de sportivi, au fost selecţionaţi şi 4 sportivi de la clubul montrealez Jotaikido:

  • Oana Maria Kilana Oruţ – va reprezenta Canada la 7 divizii diferite, la categoria copii sub 12 ani. Deşi foarte tânără, ea are un palmares impresionant: 4 titluri de campioană WKU Canada, din care un titlu de Mare campion al categoriei, 2 locuri doi şi un loc 3.
  • Liliana Marina Opruţ – va concura la 3 discipline diferite, la categoriile de vârstă +18, +35 şi +45 ani. Are în palmares 2 titluri de campionă WKU Canada, un titlu de Mare Campion şi 1 loc secund.
  • Ioan Oruţ – va lupta la 7 discipline diferite, la 2 categorii categorii de vârstă: +35 şi +45 ani. El deţine 4 titluri de campion WKU Canada, 1 titlu de Mare Campion şi 3 locuri secunde la aceste competiţii.
  • Michael Lupu – va concura la categoria Centuri colorate-începători, copii sub 12 ani, el având pînă acum în palmares o medalie de bronz.

De notat că de la ultima ediţie a Campionatelor Mondiale WKU, desfăşurată în septembrie 2017 în Irlanda, membrii echipei Jotaikido au revenit în Canada cu 3 titluri de campioni mondiali, 5 medalii de argint şi 10 medalii de bronz, iar performaţele lor au contribuit decisiv la plasarea echipei Canadei pe locul 3 în clasamentul final al importantei competiţii.

Cristina Sofronie