Directoare la o companie aeriană din Canada: «Nu voi putea vreodată să uit de România complet»

APDA, 16 iulie 2018 – A emigrat în Canada în urmă cu 14 ani și s-a stabilit la Montreal. Procesul emigrării nu a fost ușor, iar primii doi ani chiar foarte dificili, însă, așa cum spune ea, „când așteptările devin realiste, adaptarea e mai ușoară”.

După un drum urmat pas cu pas, Mihaela Donțu a ajuns Director de echipaj la una dintre cele mai prestigioase companii aeriene din lume, Air Canada. În prezent, derulează un proiect privind combaterea traficului de ființe umane, proiect inițiat de ea și primit cu entuziasm de structurile aviatice și nu numai. De curând, a fost invitată să vorbească despre acest program la Națiunile Unite, în Geneva.

Este căsătorită, are doi copii, iar pe lângă job, se ocupă și de o afacere de familie, resto-bar „Mamaia”, devenit un loc tradițional de întâlnire a românilor din Montreal.

„Am ajuns în Canada împreună cu familia, soţul Adrian şi fica mea Karla în anul 2004. Am trecut prin clasicul proces de imigrare, aşteptând cu înfrigurare rezultatul de la medicale, interviu etc… Procesul a fost destul de costisitor, atât financiar cât şi emoţional.

Primii doi ani în Canada au fost cei mai dificili, dar cu timpul Canada a devenit acasă. Cred că, atunci când aşteptările sunt realiste, adaptarea devine mai uşoară.”, a povestit ea pentru dupa35.com.

Astfel a început Mihaela să înceapă să construiască un vis. „Pasiunea pentru aviaţie cred că a fost întotdeauna acolo… în inima mea, aşa că am îndrăznit să îmi încerc “aripile” aici în Canada. În prezent sunt în poziţia de Director de Echipaj.

Am dedicat mulţi ani în studierea legii în aviaţia civilă, în perfecţionarea limbii engleze şi franceze şi asta m-a ajutat să perseverez din poziţia de agent de bord la team lead manager până la director. Cred că este foarte important să recunoaştem că oriunde ai fi, pentru a ajunge undeva, trebuie mai întâi să îţi croieşti un drum care de obicei conţine foarte multe nopţi nedormite şi sacrificii. Pentru mine acum poziţia de Director înseamnă multe responsabilităţi şi a nu uita “de unde am plecat”.”

Mihaela și Adrian au și un restaurant în Montreal, cu specific românesc, numit „Mamaia”, nu întâmplător, veți vedea în continuare. Am întrebat când are timp pentru copii, casă, carieră, business. „Cred că mai întâi sunt mamă și după aceea soție, dar în privința restaurantului pot spune că acesta este meritul soţului meu şi că sunt mândră că Adi a reuşit să îşi pună amprenta în comunitatea românească din Montreal şi nu numai şi să ofere românilor cu dor de casă puţin din gustul bucatelor româneşti făcute ca la “mama acasă”. De asemenea restaurantul este punctul de aterizare, locul unde weekendul îl petrecem muncind, zâmbind, împreună. Este singurul loc unde poţi ateriza cu coada în Canada şi flight deck în România. Locul unde copiii noştri nu numai că învaţă valorile de familie, munca, respect, dar unde îşi menţin legătura cu rădăcinile româneşti. Ei ştiu versurile lui Smiley, Alex Velea, Loredana etc. pe dinafară.

Este locul unde actorii, cântăreţii, scriitori din România, care vin să viziteze Canada, se adună împreună cu fanii lor din Canada.”

Mihaela mărturisește că este foarte legată de România, chiar dacă e plecată de ceva vreme din țară. Anual revine pe malul Mării Negre. „Nu știu dacă am punți către România, cred mai degrabă că am un pod întreg; sunt norocoasă că am în țară o familie, prietenii cu care am copilărit, o casă, o maşină. Dorul de mare și dorul de Constanța mă face vizitez România an de an și să îmi petrec aproape toată vacanța acolo. Foarte mulţi dintre colegii mei canadieni au venit în vizită şi pot spune că am fost mândră de reacţia lor la vederea frumuseţii României.

România reprezintă pentru mine rădăcinile, acolo unde am crescut și m-am format. Nu cred că voi putea vreodată să uit de România complet. De aceea, nu numai că nu am vândut casa pe care o deţineam la plecarea noastră, dar am şi investit în alta. Sunt mereu uimită de forța românilor de a merge mai departe, de a face sacrificii pentru un viitor mai bun în țară sau în diaspora. Cred și sper că aceste lucruri sunt la fel de valabile pentru mine, iar faptul că am plecat nu înseamnă că nu îmi iubesc țara, dar cred că pot să fac mai mult bine de-aici decât de acolo.”

Corina Ozon

Succesul lui Călin Rovinescu: După o pauză de zece ani, prima cursă directă către Canada a decolat de la Otopeni

Alin Halmagean, românul care antrenează campioni de arte marțiale în Canada