Din 2 august intră în vigoare noua Lege a imigraţiei în Quebec

APDA, 24 iulie 2018 – Noua lege a imigraţiei în provincia Quebec va intra în vigoare de la 2 august şi conţine modificări profunde referitoare la sistemul de selecţie a candidaţilor care vor să se stabilească în această provincie francofonă din Canada.

Fiind vorba despre modificări importante, Răzvan Dupleac, consultant în emigraţie reglementat de Guvernul Canadei şi Ministerul Imigraţiei din Quebec, oferă informaţiile în această privinţă.

Noul sistem de selecţie pentru imigranţii economici se bazează pe “declaraţia de interes” de emigrare în Quebec, iar Ministerul provincial al Imigraţiei (MIDI) va fi cel care alege, în baza unor “criterii de invitaţie”, dosarele ce vor fi acceptate pentru continuarea procesului de emigrare.

Măsuri tranzitorii

Până la 15 august se vor aplica în continuare regulilor actuale referitoare la solicitările de obţinere a Certificatului de Selecţie în Quebec (CSQ) pentru candidaţii la imigraţia economică.

Astfel:

  • Pentru lucrătorii calificaţi. MIDI ar putea primi până la 5.000 de noi cereri de CSQ dintre candiaţii care şi-au făcut un cont şi au finalizat completarea profilului pe portalul Mon Projet Quebec. ÎNSĂ este puţin probabil ca MIDI să mai organizeze în scurtul timp rămas până la expirarea măsurii tranzitorii, o procedură de selecţie a 5.000 de dosare.

IMPORTANT. Cei care deţin o ofertă de muncă validată de MIDI sau sunt în prezent la muncă în Quebec, pot depune dosarul de solicitare a CSQ – aceste categorii de candidaţi nefiind supuse limitei de 5.000 de aplicaţii acceptate de Guvern până la 18 august 2018.

  • Programele pentru investitori, antreprenori şi lucrători autonomi rămân închise până la 18 august, MIDI urmând să primească solicitările de CSQ de la aceste categorii de imigranţi economici DUPĂ intrarea în vigoare a noii legi.

Regulamentul privind ponderarea aplicabilă selecţiei rezidenţilor străini

De asemenea, intră în vigoare şi noul “Regulament privind ponderarea aplicabilă selecţiei rezidenţilor străini” – prin care se fixează atât crietriile de selecţie cât şi punctajul acordat la fiecare dintre acestea în diferitele programe de emigrare, cum ar fi cele destinate lucrătorilor calificaţi, investitorilor, antreprenorilor şi lucrătorilor autonomi.

De exemplu: pentru categoria cea mai des folosită de românii care vor să emigreze în Quebec, respectiv lucrători calificaţi, schimbări semnificative intervin la următoarele criterii:

Sejur şi familie în Quebec

NU se mai acordă puncte pentru studenţii străini din Quebec decât în cazul celor care au obţinut diplomă de studii profesionale sau certificat de studii colegiale după efectuarea studiilor cu durata minimă de 1.800 ore, sau a diplomelor de studii colegiale preuniversitare tehnice, ori diplomă universitară (de ciclu 1, 2 sau 3). În aceste cazuri se acordă 5 puncte.

– Se acordă în continuare 5 puncte lucrătorilor temporari, dar numai în situaţia în care au acumulat minim 6 luni de experienţă la timp plin în Quebec, iar permisul lor de muncă este valid cel puţin 1 an.

– Lucrătorii temporari care au mai puţin de 6 luni de muncă în Quebec, precum şi cei veniţi în provincia francofonă la muncă sau la studii prin programele internaţionale de schimb de tineri, NU mai beneficiază de puncte la acest criteriu.

Ofertă de muncă validată

– Numărul maxim de puncte creşte de la 10 la 14 şi sunt introduse în premieră punctaje diferite pentru zonele geografice din afara regiunii Montreal.

De exemplu: pentru o ofertă de muncă validată care vine dintr-o regiune diferită de Montreal se acordă în prezent 10 puncte. Însă după intrarea în vigoare a noii legi, intervalul va fi între 10 (Gaspesie) şi 14 puncte (Chaudiere-Appalaches şi Monteregie).

ATENŢIE. În urma numeroaselor modificări introduse de noua legemai ales pentru investitori, antreprenori şi lucrători autonomi, pentru care programele de emigrare au fost închise în ultima perioadă– este recomandat ca cei care vor să depună dosar de Certificat de Selecţie pentru Quebec să consulte un specialist în imigraţie care deţine licenţă şi pentru această provincie – dat fiind că pentru a-i reprezenta în Quebec pe clienţi, consultanţii reglementaţi de Guvernul Canadei trebuie să deţină suplimentar şi licenţa pentru Quebec.

CRISTINA SOFRONIE

Montreal, Canada