Diana Chiru, comercializează cu succes în Canada produse bio românești: ”Sunt foarte bine acceptate aici”

APDA, 29 mai 2018 – A terminat facultatea de biochimie în Canada, acolo unde locuiește de 20 de ani, apoi a decis să se lanseze într-o afacere care îi place și în care pune mult suflet: comercializează produse bio din România, produse care, datorită ei, încep să fie foarte apreciate. Iată povestea Dianei Chiru și a succcesului ei peste Ocean, într-un interviu exclusiv APDA.

În câteva cuvinte, cine  este Diana Chiru?

M-am născut și am crescut în București pană la  vârsta de 15 ani, când părinții mei au decis să emigreze în Canada. De atunci au trecut  20 de ani de când locuiesc în Hamilton, Ontario în Canada.

Cum s-a născut ideea comercializării produselor românești? 

Am avut totdeauna o pasiune pentru științe și pentru plante medicinale. Am făcut facultatea de biochimie aici în Canada, iar acum 2 ani am decis să îmi deschid propria firmă, Andybela Inc., numită după copiii mei, Andy și Izabela.

Împreună cu colega mea de bancă din clasa a 5-a din România, am decis să încep să aduc produse Românești în Canada. Am început cu ceaiurile Thessa, un brand nou românesc cu care m-am parteneriat încă  de la început și cu care am lucrat la rețete noi, unice, ceaiuri cu ingrediente organice, fără coloranți, conservanți sau arome artificiale.

Am continuat prin a lucra cu distribuitorii deja stabiliți în Canada și a aduce aici în zonă și produse traditionale, de la apa Borsec, la Eugenii și multe altele. Acum aștept cu nerăbdare primul import propriu, cu 20 de feluri de produse Topoloveni. Aceste produse sunt deja prezentate consumatorilor canadieni, care sunt foarte deschiși la a  încerca aceste produse naturale, dulcețuri fără zahăr rafinat, și aromele deosebite de salcâm sau lavandă. Îmi face multă plăcere să prezint produse de calitate, din România, comunității din Canada și să văd că sunt foarte bine acceptate!

Ce înseamnă pentru tine România, după 20 de ani petrecuți în Canada?

Pentru mine România este încă “acasă”, acolo sunt rădăcinile. Aici pot să spun că nu se știe prea mult despre România. Eu încerc să prezint calitatea și rețetele tradiționale de produse alimentare prin ceea ce import, inovația și capacitatea de dezvoltare, prin firma nouă de ceai cu care am făcut deja contracte personalizate, prin care împachetăm și etichetăm la cererea clientului, oferind produse de calitate superioară, la prețuri accesibile.

Ce crezi că ar trebui schimbat în România pentru ca românii să se reîntoarcă?

Dacă aș schimba ceva în țara noastră  ar fi birocrația întâlnită în momentul în care încerci să îți deschizi o afacere nouă în România, ca cetățean român cu domiciliul în străinătate. Funcționarii publici nu sunt informați, nu sunt suficiențe resurse oferite investitorilor mici și mijlocii.

Ți-a trecut vreo clipă prin minte să te stabilești în România?

Chiar dacă aici mi-e bine, încă plănuiesc să mă întorc în România chiar și definitiv cândva. Acum călătoresc de 4-5 ori pe an  ca să mă ocup de parteneriatele de afaceri începute și să stabilesc unele noi, în mod deosebit cu producători mici, cum ar fi Savonia sau mai mari, ca Dacia Plant, care reprezintă pentru mine genul de calitate cu care să ne mândrim că suntem români oriunde în lume.

Ce mesaj le transmiți românilor din diaspora?

Românilor din diaspora aș vrea să le doresc tuturor succes în tot ceea  și-au propus să facă! Să continuăm să lucrăm mai mult împreună, să încurajăm eforturile pozitive din România și să ne prezentăm țara într-o lumin plăcută.

Daniela Popescu