Meniu principal

Deputat: Lui Plahotniuc i-a fost deschis un dosar penal în Elveția

Fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, este urmărit penal în Elveția, acolo unde deține o locuință de lux. Informația a fost oferită de deputatul Grigore Novac. 

Deputatul susține că a făcut o interpelare în acest sens o interpelare către Procuratura Generală a Republicii Moldova, iar obiectul sesizării a constituit informația care a parvenit în adresa sa cu referire la Organul de Urmărire Penală din Elveția, care a intentat un dosar penal pe numele deputatului Vladimir Plahotniuc.

„Din informația pe care o detin, informația dată a parvenit și în Secția Cooperare Internațională din cadrul Procuraturii Generale a Republicii Moldova, iar despre acest fapt cunoaște și Eduard Harunjen care deja timp de trei saptamîni a luat apă în gură despre acest fapt. Organul de Urmărire Penală din Elveția solicită informații suplimentare de la Procuratura Generală referitor la alte crime și abuzuri a liderului democraților din Republica Moldova”, a anunțat Novac.

Potrivit unei investigații jurnalistice, Plahotniuc deține în Elveția un conac estimat la o valoarea de 30 de milioane de euro.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns