Meniu principal

Dan Barna nici nu a ajuns preşedinte și minte în declarația de avere, după un scandal public

Prezidențiabilul USR, Dan Barna, și-a actualizat declarația de avere, după ce, inițial, nu declarase și veniturile soției sale, care lucrează în mediul privat, la Petrom.

Potrivit declaraţiei de avere afişată pe site-ul Biroului Electoral Central, candidatul la prezidenţiale Dan Barna are un venit anual pentru funcţia de deputat de 128.044 de lei. Soția lui Dan Barna încasează 354.082 lei pe an, ca angajat al Petrom.

Dan Barna şi soţia sa, Olguţa Dana Totolici, deţin trei imobile, unul cumpărat în anul 2007 de 97,09 metri pătraţi, altul în 2012 de 32,67 metri pătraţi şi un altul în 2014 de 77 de metri pătraţi. În urma închirierii unuia dintre apartamente familiei Barna îi revine anual suma de 37.427 lei.

Candidatul USR deţine şi un teren, moştenit în 2014, de 1.252 metri pătraţi.

Totodată, în declaraţia de avere a lui Dan Barna sunt precizate nu mai puţin de 13 active financiare, de tip cont curent, echivalente, depozite bancare, fonduri de investiţii, inclusiv pensii private, depuse la nouă bănci, însumând 1.356,500 lei, 70, 674 euro şi 150.91 dolari, informează Mediafax.

Prezidenţiabilul USR-PLUS a oferit acţiuni către societăţi comerciale în valoare de 82.516 lei.

Dan Barna a efectuat un singur credit, în anul 2012, de 202.000 de lei, conform sursei citate.

Liderul USR şi-a depus, vineri, la Biroul Electoral Central, candidatura pentru alegerile prezidenţiale. Alianţa USR-PLUS a strâns aproape 400.000 de semnături.

BEC a validat candidatura lui Dan Barna la prezidenţiale.

Pe 12 octombrie este startul oficial al campaniei electorale.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale are loc pe 10 noiembrie, iar al doilea tur pe 24 noiembrie. Conform unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns