Criză de mecanici auto, au plecat în masă în străinătate, societățile de Service Auto caută să angajeze chinezi

APDA, 4 decembrie 2017 – Criză gravă de mecanici auto. Deficitul de forţă de muncă pregătită în România în domeniul reparaţiilor auto depăşeşte în prezent 20.000 de persoane. Asociaţia Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI) a solicitat intervenția Ambasadei Chinei pentru a putea angaja cetățeni chinezi, anunță ziare.com.

De ce s-a creat această penurie? Angajatorii din domeniu nu oferă salarii prea mari, aşa că mecanicii calificaţi ajung să plece la muncă în străinătate.

Industria de reparaţii auto din România se confruntă de peste cinci ani cu un deficit grav de forţă de muncă. Situația a devenit critică acum, după ce s-a eliminat taxa auto, iar mașinile vechi au invadat România.

“România are în prezent un parc auto de peste 7,5 milioane de autovehicule, cu o vârstă medie de 14 ani, iar aceste autovehicule vechi sunt puternic uzate tehnic din cauza unei infrastructuri primitive, aşa cum este cea românească, şi au nevoie de intervenţii dese în service.

Opt din zece service-uri auto din România lucrează sub capacitatea proiectată din cauza lipsei de personal calificat”, afirmă un comunicat al ASSAI.

“Angajaţii cu experienţa au ajuns să şantajeze efectiv patronii de service-uri, profitând de lipsa de forţă de muncă pregătită în acest domeniu şi nu accepta salarii sub 1.000 – 1.400 de euro net.

Este dificil să asiguri unui angajat un astfel de salariu luna de lună, în condiţii de instabilitate şi lipsa de predictibilitate legislativă şi fiscală, aşa cum se prezintă mediul de afaceri românesc.

În astfel de situaţii, în relaţia dintre angajat şi angajator, mecanismele de cerere şi oferta eşuează, pentru că apar dezechilibre între pretenţiile angajaţilor şi posibilităţile angajatorului”, a declarat Cristian Muntean, preşedinte ASSAI.

Angajaţii calificaţi aleg să plece şi să muncească pe bani mai mulţi în ţări precum Olanda, Anglia, Irlanda, Italia.

În aceste condiţii, ASSAI intenţionează să deruleze un program pilot de recrutare şi relocare a 80 de persoane din Republica Populară Chineză, iar, dacă se dovedeşte că aceste persoane se pot integra şi face performanţa în service-urile auto care au acceptat să intre în acest proiect, programul va continua până când va fi rezolvată problema deficitului de personal.

“Salariile oferite de către angajatori sunt: între 250 – 300 de euro net pentru spălătorii auto. În acest domeniu nu este necesară experienţă; între 500 – 800 euro net pentru specialiştii cu minim trei ani de experienţa din celelalte categorii: tinichigerie, vopsitorie, mecanică, electrică şi diagnoză auto.

În afară de aceste salarii, angajatorii asigura suplimentar cazare şi mâncare pentru expati. Amintim faptul că deficitul de forţă de muncă pregătită în România în domeniul reparaţiilor auto depăşeşte în prezent 20.000 de persoane”, a mai spus preşedintele ASSAI.