Concursul internațional „Viktor Tretiakov”, desfășurat în perioada 23 septembrie–1 octombrie, în orașul Krasnoiarsk

APDA, 13 iunie 2018 – În perioada 23 septembrie ­- 1 octombrie, orașul rus Krasnoiarsk va găzdui concursul internațional al violoniștilor „Viktor Tretiakov”. Adresat muzicienilor cu vârste curpinse între 16 și 32 ani, evenimentul este organizat de Filarmonica Regională din Krasnoiarsk cu sprijinul Ministerului Culturii al Federației Ruse, al administrației regiunii Krasnoiarsk, al Centrului Cultural Internațional și Regional și al Institutului de Artă din Krasnoiarsk.

Competiția este structurată în patru runde jurizate de muzicieni remarcabili din Rusia și din străinătate: Vadim Repin(Rusia, Belgia), BorisKuschnir (Ucraina-Austria), Aiman Mussakhojayeva(Kazahstan), VeraTsu Weiling(China), Natalya Likhopoy (Rusia-Germania), Kurt Sassmannshaus (USA), Takashi Shimizu (Japonia), Qian Zhou(Singapore).

Etapele competiției:

10 februarie-15 iunie: trimiterea aplicațiilor;

10-23 iunie: selecția candidaților. Cei 25 de candidați selectați vor fi invitați la Krasnoiarsk pentru a participa la competiția desfășurată în perioada 23 septembrie-1 octombrie. Audițiile vor fi deschise publicului;

24-25 septembrie: prima etapă a concursului, în urma căreia vor fi selectați 12 concurenți;

26-27 septembrie: a doua etapă a concursului, în urma căreia vor fi selectați 6 concurenți;

1 octombrie: Finala. În această etapă, 3 muzicieni vor concura pentru marile premii fiind acompaniați de Orchestra Simfonică Krasnoyarsk și de Orchestra Camerală.

Premiile acordate celor 3 finaliști vor fi: premiul I-echivalentul a 15.000 $, premiul II-10.000$ premiul al III-lea 6600$.