Concert organizat cu prilejul Zilei Europei la Roma

APDA, 15 mai 2018 – Cu ocazia Zilei Europei 2018 și a Centenarului Marii Uniri, Ambasada României în Republica Italiană,  Accademia di Romania in Roma, Conservatorul de Muzică “Santa Cecilia” din Roma, în parteneriat cu Villa Medici – Accademia di Francia a Roma, Asociația Culturală Propatria din Roma și Radio România, au organizat concertul ”Europa în Muzică”, găzduit, la 9 mai 2018, pe prestigioasa scenă a Conservatorului de Muzică ”Santa Cecilia”. Concertul a fost susținut de violonista Clara Cernat și de pianistul Thierry Huillet, care au interpretat, în fața unui public numeros format din academicieni, membri ai corpului diplomatic și ai mediului cultural și jurnalistic, români și italieni amatori de muzică clasică, piese de: Paul Dukas, Ciprian Porumbescu, Ioan Scarlatescu, George Enescu, Isaac Albeniz, Claude Debussy, Lili Bouganger, Thierry Huillet, Gilles Colliard și Camille Saint-Saëns.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul directorul Conservatorului de Muzică ”Santa Cecilia”, prof. Roberto Giuliani, ambasadorul României în Italia, George Bologan, directorul Villa Medici – Accademia di Francia, Muriel Mayette-Holtz și directorul Accademia di Romania, prof. Rudolf Dinu. Cu acest prilej, șeful misiunii diplomatice a adus în atenție semnificația sărbătoririi Zilei Europei prin muzică, aceasta din urmă simbolizând pacea și armonia, în același fel în care Uniunea Europeană a contribuit la consolidarea păcii, a unității și a coeziunii pe continentul european. ”Acțiunea comună a statelor membre UE poate fi comparată cu modul în care muzica poate crea armonie, interpretând aceeași partitură cu mai multe instrumente, în ritmuri și intensități diferite”. Totodată, ambasadorul Bologan a subliniat importanța implicării cât mai active a tinerei generații în proiectul european pentru a promova beneficiile acestuia, un proiect al dialogului intercultural, al coexistenței pașnice și al înțelegerii reciproce.

Manifestarea se înscrie în seria de evenimente organizate de Ambasada României în Italia în anul Centenarului Marii Uniri, constituind un prilej de reafirmare a atașamentului țării noastre față de idealurile europene și de evidențiere a rolului valorilor românești în proiectul european.