Comunitatea românească, prezentă la sărbătorile din Valdemoro

APDA, 07 mai 2018 – Comunitatea românească a participat activ, în perioada 3‑7 mai, în cadrul sărbătorilor din Valdemoro, prezentând o serie de tradiții culturale și gastronomice românești.  La invitația autorităților publice, românii au participat la manifestările dedicate celebrării unuia dintre patronii spirituali ai municipiului, respectiv Cristo de la Salud.

Joi seara, 3 mai, membrii Asociației Socio‑Culturale „Armonia” ce activează sub tutela Parohiei Ortodoxe Valdemoro – alături de reprezentanții comunității poloneze și a diverselor Case Regionale – au defilat în sunet de fanfară, în costume populare tipice, cu tricolorul României în frunte, pe aleea centrală a urbei, îndreptându-se spre piața principală  a localității (Plaza de Ayuntamiento).

Duminică la amiază, după încheierea Sfintei Liturghii, în Parcul „Duque de Ahumada”, într‑un spațiu acoperit, alături de alte formații prezente, Grupul de dans juvenil „Mugurașii” al Parohiei Ortodoxe Române „Sfinții Mărturisitori” Valdemoro a avut onoarea să urce pe scenă, într‑o demonstrație autentică de jocuri tradiționale românești. Cei prezenți au răsplătit prestația grupului nostru cu aplauze repetate, la scenă deschisă.

Ansamblul „Mugurașii” a fost înființat în 2015 la inițiativa pr. Dorin Sas, parohul comunității ortodoxe din Valdemoro, activând la diverse manifestări publice locale, fiind coordonat în prezent de soții Ionel și Ramona Bădin.

Au urmat adulții din Grupul de dans ”Armonia” (instructor Dl. Doru Sărăcuțu), înființat în anul 2014, care au încântat publicul cu un potpuriu de dansuri populare românești, câteva dintre ele în premieră absolută.

La eveniment a participat și primarul din Valdemoro, Serafín Faraldos Moreno, însoțit de câțiva consilieri locali. Acesta a transmis gândurile domniei sale de felicitare și apreciere pentru eforturile de integrare și participare civică de care dă dovadă comunitatea românească din zona de sud a Comunității de Madrid.

Comunitatea romaneasca prezenta la sarbatorile din valdemoro 1 165x110 - COMUNITATEA ROMÂNEASCĂ, PREZENTĂ LA SĂRBĂTORILE DIN VALDEMOROTot în aceeași locație, a fost rândul gastronomiei românești să fie apreciată, mărturie fiind numărul foarte mare de persoane care au venit să deguste bunătățile pregătite. Celelalte comunități prezente au prezentat la rându‑le preparate tradiționale din zona țării respective, spre deliciul participanților care, alături de autoritățile locale, au putut compara stiluri culinare diverse, prezentate de fiecare comunitate într‑o manieră proprie.

Această idee a unei expoziții tipice cu preparate tradiționale a debutat în anul 2015, când, la inițiativa Parohiei Ortodoxe Române „Sfinții Mărturisitori” Valdemoro, în Centrul de zi pentru vârstnici, grupurile etnice ale românilor, polonezilor, basarabenilor, ucrainenilor și bulgarilor au etalat cele mai frumoase platouri de mâncăruri, tipice perioadei pascale.

Ulterior, manifestarea a căpătat amploare, fiind inclusă anual de către autoritățile locale spaniole în cadrul sărbătorilor orașului, dându‑i o însemnătate aparte, standurile cu exponate culinare fiind vizitate de sute de participanți.

A fost organizat și un stand cu exponate tipice ale culturii tradiționale românești.

Prezența Parohiei Ortodoxe Valdemoro și a Asociației Socio-culturale Armonia (președintă D-na Ileana Daniela Moldovan) la acest eveniment a fost inclusă în cadrul manifestărilor cu care comunitatea românească de aici marchează Anul Centenar 2018.

Cătălin Șerbu