Meniu principal

”Clujul sub Coroana României”, cheia succesului unui românism regal

Pe firmamentul noii istoriografii românești s-a afirmat un istoric clujean din generația post-decembristă, cu o vitalitate și acuitate științifică remarcabilă. Deși nu face parte din sistemul instituțional al scrisului istoric, Cornel Jurju este prolific ca un institut de istorie. Format la școala istoriografică a lui Doru Radosav și Pompiliu Teodor, istoricul clujean știe să îmbine acribia cu stilul fermecător în expunerea tematică a subiectului. Căutător de subiecte inedite sau tabu, Cornel Jurju abordează cu curaj problematici fundamentale din istoria României. A scris despre rezistența anticomunistă și disidența Doinei Cornea, dar s-a specializat și pe istoria monarhiei la români, pe care o abordează într-un stil encomiastic, evitând să devină futil. Ultima apariție editorială a lui Cornel Jurju este ”Clujul sub Corona României” (Editrua Argonaut), o carte document despre intrările/ieșirile reprezentanților dinastiei de Hohenzollern în Clujul unit cu țara mamă după actul istoric de la 1 Decembrie 1918. Istoricul și-a asimilat cu măiestrie instrumentarul istoriei mentalităților și imaginarului privind această temă complexă a vizitelor regale în Cluj, capitala simbolică a Transilvaniei după Marea Unire. El reușește pe baza documetelor și mărturiilor epocii să completeze tablul general, semnificația semantică a acestor vizite regale fondatoare în Transilvania, care o mie de ani a fost în raza coroanei maghiare și a Imperiului habsburgic sau austro-ungar. Vizitele regale în Clujul eliberat au avut o conotație simbolică de restaurare a civilizației și culturii românești într-un spațiu dominat de fostele etnii stăpânitoare de dinainte de 1918. Ca niște voievozi sau domnitori, familia regală a reconstruit imaginarul românesc în orașele transilvane dominate de minoritari.

La 1918, în Cluj locuiau circa 10 mii de români, ce însemna 16 la sută din populația urbei predominant maghiară și locație pentru nobilimea funciară retrasă de la țară. În circa 20 de ani de la Marea Unire, la recensământul din 1939, românii erau deja majoritari în acest oraș stindard al civilizației ardelene. Politica regală de restaurare a românismului a fost foarte inteligentă, cu respectarea normelor internaționale și a tratatelor de pace de la Paris. Arma cea mai puternică pentru Casa Regală, paradoxal nu a fost economia, ci cultura, deci înființarea de instituții culturale în Cluj. S-a înființat Universitatea Daciei Superioare, Muzeul Literaturii Române, Muzeul Etnografic, Institutul de speologie, pinacoteca, Opera, Teatrul, Grădina Botanică sau liceele românești. La Cluj au fost aduși cei mai importanți profesori din spațiul românesc de la Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Sextil Pușcariu, Vasile Bogrea, Emil Racoviță, Romulus Vuia, Iuliu Hațieganu la Alexandru Borza. S-au pus bazele unei universități moderne și cu un corpus cultural de elită al Europei Centrale, care a atras profesori celebri din Occident ca Emmanuel de Martonne. În câțiva ani, universitatea românească, devenită în 1927 ”Regele Fedinand I” după numele întemeietorului, a fost un factor de atragere a elementului național din satele din Ardeal, fapt ce a schimbat elementul etnic al orașului. Autorul reușește cu acribie să surprindă gradual palierele de acțiune ale Casei Regale în Cluj pentru transformarea acestui oraș într-o emblemă culturală românească civilizatoare în Europa. Casa Regală a iubit satul și țăranul român, ca rădăcină a civilizației specifice românești. Să nu uităm că la Cluj au venit în 1919 scriitori celebri ca Cezar Petrescu, Gib Mihăescu sau Camil Petrescu care au pus bazele revistei ”Gândirea”, o voce a conservatorismului literar românesc. Cornel Jurju subliniază cu delicatețe importanța celor două biserici surori, ortodoxă și greco-catolică în creionarea universului spiritual românesc din oraș. Este emoționantă descrierea vizitei regelui Ferdinand și al Reginei Maria la Cluj, în 1924, când s-a sființit piatra de temelie a viitoarei statui a lui Avram Iancu din piața cu același nume de azi. Interesant că, în 1993, Gheorghe Funar a ridicat statuia exact pe același loc. Acele momente le-am trăit personal și pot depune mărturie că s-a montat monumentul în locul sfințirii regale, ca o continuitate istorică. Vizitele regale la Cluj au legat poporul de dinastie. Imagologia regală a contribuit la întărirea unității românești și la regăsirea prin dinastie a elementului civilizator și modernizator al țării. Clujul s-a aflat în locul central al vizitelor regale din Transilvania în mai 1919. Regele Ferdinant I a ținut să participe la o paradă militară românească în Piața Unirii, ca factor de coeziune între armată și dinastie în lupta pentru eliberare și să arate Europei forța de care dispuneam. După această vizită, toate celelalte vizite regale din oraș sunt legate de întemeierea sau evenimente legate de instituții culturale românești. De fiecare dată, familia regală vine cu trenul regal în gara din Cluj. Vizita regală este însoțită de fanfara militară care cântă Imnul regal, de călăreți care însoțesc cortegiul regal și de prezența a zeci de mii de țărani români veniți din satele din jur, care schimbă peisajul etnic al orașului. Regina Maria se întrista când vedea clădirile ungurești ale orașului, care o așteptau cu ferestrele închise și perdelele trase, deși dinastia română le-a oferit drepturi europene. După înființarea Universității românești, familia regală revine în oraș la evenimentele oficiale ale deschiderii acesteia la sârșitul lui ianuarie 1921. De Cluj se leagă și sfințirea lucrărilor catedralei ortodoxe, dar și vizita de sfințire a finalizării acestui simbolic lăcaș în 1933. Candelabrul catedralei ortodoxe făcut din fier bătut a fost donat de Carol al II-lea și avea 1500 kilograme. Era sub formă de coroană regală pecetluind astfel simbioza dintre dinastie și biserică. Carol al II-lea când a venit în țară, deși renunțase la tron, și a aterizat clandestin cu avionul pe aeroportul Someșeni s-a legat sentimental de clujeni. Aceștia l-au primit ca un eliberator, iar o tânără țărancă i-a oferit o cană cu apă când a aterizat, fapt ce a făcut-o vedetă în presa vremii.

Carol al II-lea a continuat misiunea vizitelor regale în oraș, împreună cu Voievodul Mihai și principele Nicolae. În 1932 au participat la inaugurarea clădirii Academiei de Înalte Studii Agronomice, iar în 1937 la inaugurarea Colegiul Academic, în stil cubist internațional. Era apogeul vizitelor regale. Clujul părea românesc etern și nimic rău nu s-ar mai putea întâmpla. Vizita din iunie 1937 a lui Carol al II-lea la Cluj a fost emblematică de la trenul regal tras de două locomotive imense, la faptul că vine singur, ca personaj central al puterii absolute. La fiecare vizită regală aveau loc spectacole de teatru și operă, precum și recepții somptuoase. O poză cu Colegiul Academic iluminat feric, cu ghirlande și steaguri regale, ne arată o stabilitate civilizațională în stil american. Reîntors în noaptea de vară spre gară pentru a pleca cu trenul regal Carol al II-lea nu bănuia că peste doi ani Clujul va ajunge sub ocupația hortistă. Revenirea administrației românești pe 13 martie 1945 la Cluj, personajul principal regele Mihai I este pus intenționat în umbră de premierul pro-comunist dr. Petru Groza și consilierii sovieitici. Vizita regală din 1945 nu mai punea în centru Casa regală, ci noii corifei ai comunismului. De remarcat la cartea lui Cornel Jurju este introducerea elementului sportiv în politica de coeziune a Casei Regale. ”Cursa de coastă” de pe Feleac cu participare internațională și ecou mondial în presă, la care concura și principele Nicolae, era o formă de afirmare și de mopdernizare a Clujului, ca oraș legat de dinastie, care promovează noul sau tehnologia. De asemenea, regele participa pe stadionul din Cluj, pe locul bătrânului ”Ion Moina”, la competiții sportive de masă, ca factor de coeziune între popor și Casa Regală. Aproape că nu a existat vizită regală fără un picnic în noua Grădină Botanică, mândria europeană a orașului, în care la o masă câmpenească regele mânca cu supușii, iar principesa Ileana juca o horă românească cu studentele. Clujul regal interbelic arată un oraș care creștea în simbioza dintre tradiție, civilizație și modernitate, fiind cheia succesului unei Românii Mari, cu dușmani la toate frontierele. Istoricul Cornel Jurju reușește să surprindă cheia succesului unui românism regal într-un Cluj devenit model de integrare în România unită la 1 Decembrie 1918. Este o carte simbolică, de falie, în istoriografia română recentă, care restaurează un adevăr istoric integrator.

Ionuț Țene

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  


Lasă un răspuns